Conectează-te cu noi

Politic

În prag de alegeri, primarii îşi cer drepturile

Publicat acum

pe

alegeri vot

loading...

În prag de alegeri, subiectul salariilor edililor revine în prim-plan. Atât Asociaţia Municipiilor din România (AMR), cât şi PNL au anunţat că vor o majorare a lefurilor primarilor.

„Mult nu ar trebui să mai pună, dar ceva-ceva ar mai trebui pus. Nu zice nimeni ia-mi, Doamne, ci dă-mi!”, comentează un primar liberal, ai cărui colegi din Parlament au fost deja însărcinaţi deja să rezolve problema, anunţă Gândul.

Nu cerem neapărat o creştere salarială, ci vrem o echilibrare, o echitate între administraţia publică locală şi cea centrală. Nicăieri în lume nu există această diferenţă, în cele mai multe state dezvoltate, salariile sunt la fel pe funcţiile respective. Cerem o echilibrare la nivelul salarizării. Ne dorim să fie o echilibrare în sus, nu să scadă salariile administraţiei centrale, ci să crească cele de la nivelul administraţiei locale. Suntem la jumătatea nivelului salariilor şi faţă de mediul privat, sunt jurişti şi economişti şi în privat, plătiţi dublu faţă de administraţia locală. Am făcut demersuri către Guvern şi am arătat cum stau lucrurile”, declara, marţi, preşedintele AMR, Robert Negoiţă.

La doar trei zile distanţă, liberalii, reuniţi în cadrul Ligii Aleşilor Locali, la Braşov, au adoptat o rezoluţie privind salarizarea primarilor, dar şi o creştere medie de 22% a salariilor pentru funcţionarii publici, începând cu 2017.  Prezent la eveniment, primarul Clujului, Emil Boc, a declarat că diferenţele între salariile miniştrilor, deputaţilor şi cele regăsite în administraţia locală ar trebui reduse, fiind de părere că primarii au nevoie de salarii „decente”. Cu toate acestea, a refuzat să aproximeze o sumă care s-ar încadra în parametrii decenţei când a fost întrebat de jurnalişti, punctând în schimb că Executivul „care guvernează în funcţie de resursele pe care le are” ar trebui să răspundă la această întrebare.

Nu sunt de acord cu pensii speciale pentru a crea categorii privilegiate. Din această perspectivă şi pentru administraţia publică locală este de preferat şi de dorit să ai salarii decente pentru a avea pensii decente şi să nu existe discrepanţe atât de mari între salarizarea din administraţia centrală care este de două, de trei ori mai mare decât salarizarea din administraţia locală (…) În momentul în care noi am făcut salarizarea unitară, Banca Mondială a apreciat că maxim ce poate fi între administraţia centrală şi restul administraţiilor să fie între 15 şi 20%, maxim, dar nu de două ori sau de trei ori mai mare”, a ţinut să precizeze fostul premier.

 

Sursa – gandul.info

Politic

Un nou tip de pensie pentru categoriile profesionale care vor venituri mai mari la final de carieră

Publicat acum

pe

loading...

Deputatul dejean Cornel Itu anunță că a votat pentru adoptarea proiectului de lege privind pensiile ocupaţionale.

”Am votat săptămâna aceasta, în ședința de plen a Camerei Deputaților, alături de colegii din PSD, pentru adoptarea Proiectului de lege privind pensiile ocupaţionale, act normativ inițiat în vara acestui an de către Guvernul PSD. Proiectul a fost adoptat cu amendamente și înființează un tip de pensie suplimentar față de cele care există în acest moment în România.

Conform noii legi, la un fond de pensii ocupaționale poate participa orice persoană care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor și care îndeplinește condițiile prevăzute în schema/prospectul fondului de pensii ocupaționale. De asemenea, sistemul este opțional, astfel încât nimeni nu poate să fie obligat să contribuie la un fond de pensii ocupaționale. Potrivit actului normativ, contribuțiile angajatorului și ale angajatului se datorează, se colectează și se virează de către angajator, iar contribuțiile persoanelor care obțin venituri din activități independente sunt virate direct de către acestea.

Adoptarea acestei legi ar putea fi o alternativă la pensiile speciale, întrucât, în baza unor contribuții în timpul activității, o serie de categorii profesionale vor putea, prin implicarea angajatorilor, să creeze o schemă de pensii facultative de care să beneficieze la finalul carierei”, transmite prin intermediul unui comunicat de presă Cornel Itu – deputat PSD Circumscripţia 13 – Cluj.

Continuă să citești

Politic

Ce avere are ministrul Agriculturii, gherleanul Adrian Oros

Publicat acum

pe

loading...

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, are un teren intravilan de 1.700 de metri pătraţi şi un teren agricol de 4.100 de metri pătraţi, cumpărate în 2002, respectiv 2007, dar şi o casă de 280 de metri pătraţi şi două apartamente de 71 şi, respectiv, 51,47 metri pătraţi, toate bunurile fiind deţinute în coproprietate cu soţia sa.

Potrivit declaraţiei de avere publicată pe site-ul Guvernului, ministrul mai deţine şi două autoturisme, unul – marca BMW – fabricat în 2009 şi un altul – marca Skoda din anul 2018 – cumpărat în leasing.

Ministrul Agriculturii nu are economii în bănci, însă are un împrumut de 100.000 de euro contractat în 2008, cu dată scadentă în 2033.

Potrivit declaraţiei de avere, Adrian Oros a primit o indemnizaţie ca deputat, în 2018, în valoare de 125.376 lei şi a încasat anul trecut un salariu de profesor universitar de 135.727 de lei. De asemenea, el a mai încasat o îndemnizaţie ca preşedinte al Colegiului Medicilor Veterinari Cluj de 13.332 lei şi una de vicepreşedinte de 12.000 de lei.

Soţia ministrului Agriculturii a încasat în 2018 un salariu de 13.300 de lei, iar din activităţi independente o sumă de 16.528 de lei.

Adrian Oros s-a născut în anul 1965 la Gherla. De profesie medic veterinar, a ajuns prorector la USAMV Cluj și în fruntea Colegiului Medicilor Veterinari din Cluj. În 2012 a fost ales deputat în Parlamentul României, pe listele PNL.

Continuă să citești

Politic

Guvernul Orban își asumă răspunderea pentru alegerea primarilor în două tururi și desființarea SIIJ!

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă
loading...

Guvernul Orban îşi va asuma, la începutul anului viitor, răspunderea pentru desfiinţarea SIIJ şi pentru legea privind alegerea primarilor în două tururi, relatează surse guvernamentale pentru Mediafax. Potrivit acestora, Guvernul aşteapă un aviz din partea CSM pentru desfiinţarea secţiei.

Guvernul condus de Ludovic Orban îşi va asuma răspunderea pentru desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) şi pentru alegerea primarilor în două tururi, posibil în ianuarie 2020.

Potrivit aceloraşi surse, Guvernul aşteaptă un aviz din partea CSM pentru a demara procedura de asumare a răspunderii în privinţa desfiinţării SIIJ.

Premierul Ludovic Orban a declarat că vor fi făcute consultări cu Consiliul Superior al Magistraturii pe tema Secţiei de Investigare a Infracţiunilor în Justiţie, după ce vor avea loc alegerile în cadrul CSM.

Guvernul Orban îşi va asuma săptămâna aceasta răspunderea pentru abrogarea Legii recursului compensatoriu şi pentru prorogarea pensionării anticipate a magistraţilor.

Ministrul Justiţiei va merge la CEDO pentru a prezenta situaţia justiţiei din România.

Continuă să citești

RECLAMĂ

loading...

PUBLICITATE

PUBLICITATE

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

TU AI DAT LIKE?

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER

Cele mai populare