Eveniment
INCENDIU VIOLENT în Dej! O casă a fost cuprinsă de flăcări
Publicat acum
7 anipe
de
Dorin CocișUn incendiu violent a izbucnit azi-dimineață, în jurul orei 09:40, la o casă situată pe strada Miron Costin din Dej.
Vecinii au observat fumul gros ridicându-se deasupra locuinței și alertat imediat autoritățile. În urma apelului la 112, la fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, dar și polițiștii dejeni.
Până la sosirea pompierilor, vecinii au încercat să țină flăcările sub control, cu ce au avut la îndemână, fără succes însă. Din fericire, incendiul nu s-a soldat și cu victime, persoanele aflate în casă reușind să iasă la timp. Flăcările au acaparat însă mare parte din locuință, iar pagubele materiale sunt uriașe.
Pompierii urmează acum să stabilească cauzele exacte care au dus la declanșarea nefericitului eveniment.
Știre în curs de actualizare… Revenim cu detalii și imagini!
FOTO – Arhivă