Conectează-te cu noi

Eveniment

INCENDIU la o casă din Dej. Acoperișul s-a făcut scrum, o femeie a făcut INFARCT – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

incendiu-acoperis-solidaritatii-1O familie din Dej a rămas fără acoperiș deasupra capului chiar acum înainte de sărbători, după ce un incendiu le-a distrus o bună parte din casă. De spaimă, vecina lor a suferit un infarct și a ajuns la spital.

Alarma s-a dat în jurul orei 1, atunci când mai mulți vecini au văzut flăcări uriașe înălțându-se din acoperișul unui imobil de pe strada Solidarității din Dej. Oamenii au pus imediat mâna pe telefon și au sunat la 112 pentru a cere ajutor. La fața locului au fost trimise de urgență două autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej.

Până la sosirea acestora, fără să stea prea mult pe gânduri, un tânăr care locuiește în zonă a intrat în casa cuprinsă de flăcări și l-a scos afară pe un bărbat care locuia acolo. Alte două rude ale acestuia au ieșit singure din imobil. În tot acest timp, mai mulți vecini au sărit în ajutor cu furtune cu apă pentru a da o mână de ajutor, în timp ce alții au încercat să salveze bunuri aflate în interiorul construcției.

Misiunea pompierilor a fost una dificilă din cauză că exista oricând pericolul ca flăcările să se extindă la o casă lipită de cea la care interveneau. După câteva zeci de minute, aceștia au reușit să lichideze incendiul, însă pagubele materiale sunt destul de însemnate. Conform plt. maj. Răzvan Peșteșan (șeful Gărzii de Intervenție), 90% din acoperiș s-a făcut scrum.

În casa lipită de imobilul afectat de vâlvătaie locuiește o bătrânică cunoscută cu probleme de sănătate. Speriată că flăcările îi vor cuprinde și locuința ei, femeia a suferit un infarct și a avut nevoie de îngrijiri medicale. O ambulanță a preluat-o și transportat-o de urgență la spital. Ulterior, aceasta a fost dusă la Cluj-Napoca pentru investigații suplimentare.

Pompierii urmează acum să stabilească cu exactitate cauzele producerii incendiului.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER