Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Incidente la DEFILĂRILE din Cluj! Mai multe persoane au întors spatele jandarmilor – FOTO

Publicat acum

pe

Bannere cu mesaje de protest faţă de Jandarmerie şi PSD au fost afişate, sâmbătă, în timpul ceremoniilor din Piaţa Avram Iancu din Cluj-Napoca, organizate cu ocazia Zilei Naţionale a României. Mai multe persoane s-au întors cu spatele în momentul defilării jandarmilor, scrie Mediafax.

Bannere cu mesaje precum „Anul 101. România europeană fără corupţi la putere”, „Cinste înaintaşilor! Ruşine nouă! În an centenar, România are un premier agramat controlat de un infractor. #Îndrăzneşte să crezi”, „În an centenar, Jandarmeria a reprimat brutal protestul paşnic a 100.000 de români. Să vă fie ruşine!” au fost afişate, sâmbătă, în Piaţa Avram Iancu în timpul ceremoniilor de Ziua Naţională.

De asemenea, în timpul defilării unor subunităţi de jandarmi, mai multe persoane aflate pe traseu s-au întors cu spatele, în semn de protest.

Ceremoniile de sărbătorire a Zilei Naţionale a României au început, sâmbătă dimineaţă, în Piaţa Mihai Viteazul din Cluj-Napoca unde au fost depuse coroane de flori la statuia domnitorului, urmate de discursuri şi o paradă cu tehnică militară în Piaţa Avram Iancu.

În momentul intonării Imnului Naţional, în Piaţa Avram Iancu a fost desfăşurat în rapel, de pompieri, pe clădirea Cercului Militar un tricolor cu dimensiunea de 40 X 35 m (1.400 mp), după care au avut loc discursuri ale unor oficialităţi printre care şi cel al cardinalului Francesco Monterisi, care a trasmis mesajul Papei Francisc şi felicitările cordiale ale Suveranului Pontif cu ocazia Zilei Naţionale a României.

În cadrul manifestărilor a avut loc şi o paradă cu tehnică militară şi de intervenţie aparţinând Diviziei 4 Infanterie „Gemina” şi unor instituţii ale MAI, Piaţa Avram Iancu fiind survolată de elicoptere IAR-330 Puma şi avioane MIG -21 Lancer.

Ceremonia s-a încheiat cu un spectacol de artificii de zi în culorile roşu, galben şi albastru şi confeti.

 

Sursa – Mediafax

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

PUBLICITATE ELECTORALĂ

TU AI DAT LIKE?

RECLAMĂ

loading...

PUBLICITATE

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER