Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Insistențele primarului comunei Mica la CJ Cluj au dat roade! Drumul spre Nireș va fi asfaltat – FOTO

Publicat acum

pe

După o lungă perioadă de așteptare, prin eforturile și insistențele primarului comunei Mica, Tiberiu Zelencz, un tronson în lungime de 4 km din DJ161D, situat pe raza comunei Mica, va fi asfaltat.

Este vorba despre drumul care duce spre localitatea Nireș, cel care mai este cunoscut de localnici drept „drumul infernului”. Lucrările de așternere de covor asfaltic sunt realizate de Consiliul Județean Cluj și se realizează pe un tronson în lungime de 4 kilometri.

În cadrul programului de lucrări pentru anul 2018 al forului administrativ județean, pe drumul judeţean 161D (DJ 172F) Nireş – Unguraş – Valea Unguraşului au demarat şi se află în plină derulare lucrări de întreținere”, anunță CJ Cluj.

Proiectul vizează un sector de drum în lungime de peste 20,5 kilometri, cuprins între kilometrul 10+400 şi kilometrul 30+950, şi prevede executarea de lucrări constând în preluare de denivelări, plombări cu emulsie bituminoasă, plombări cu beton asfaltic, burduşiri, completare de acostamente, cosiri de vegetaţie şi tăieri de lăstăriş.

Relevant în ceea ce privește acest proiect de îmbunătățire a infrastructurii rutiere este faptul că, pentru sectorul de drum de pe raza localităţii Nireş cuprins între poziţiile kilometrice 14+000 şi 18+000 (n.r. 4 kilometri), Consiliul Judeţean Cluj a alocat fondurile necesare și pentru aşternerea de covor asfaltic. După ce, în prealabil, au fost executate lucrări pregătitoare constând în plombări şi burduşiri, recent, lucrările de asfaltare pe acest sector în lungime de 4 kilometri au demarat şi se derulează în ritm susţinut. În această fază, a fost deja asfaltat un sector în lungime de aproximativ 2 kilometri, pe ambele sensuri de circulație.

Pentru a se asigura conformitatea cu normativele în vigoare, calitatea lucrărilor este permanent verificată de reprezentanți ai Consiliului Judeţean şi de diriginţii de şantier din cadrul Direcţiei de Administrare a Domeniului Public şi Privat al Judeţului Cluj.

În sfârșit, după o lungă perioadă de așteptare, la DJ 161 D au început lucrările de asfaltare! Drumul plin de gropi va rămâne doar o amintire, iar cei 4 km de drum, care traversează localitatea Nireș, vor fi asfaltați în cel mai scurt timp. Lucrările au început, iar așteptarea noastră a luat sfârșit!”, a scris, pe Facebook, Tiberiu Zelencz, primarul comunei Mica.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER