Politic
Ioan Oleleu și-a dat demisia din funcția de vicepreședinte al CJ Cluj

Publicat acum
10 anipe
Astăzi, la registratura Consiliului Judeţean Cluj a fost înregistrată demisia lui Ioan Oleleu din funcţia de vicepreşedinte al forului administrativ judeţean.
Potrivit prevederilor legale în vigoare şi a reglementărilor interne ale instituţiei, documentul a fost înaintat vicepreşedintelui cu atribuţii delegate de preşedinte, Vakar Istvan, urmând a fi parcurse etapele prevăzute de Legea administraţiei publice locale şi de Statutul aleşilor locali.
Ioan Oleleu a fost ales în funcţia de vicepreşedinte al forului administrativ judeţean în şedinţa din data de 25 iunie 2012, prin hotărârea Consiliului Judeţean Cluj nr. 144/2012, ca urmare a organizării alegerilor locale din 10 iunie 2012.
Citește și:
Ce s-a discutat la consultarea publică referitoare la Drumul Expres Cluj-Dej și ce urmează
Accident sau blocaj pe centură la Gherla? Se va putea circula pe DJ 161C, cu ”ieșire” la Dej
Cluj | S-a semnat contractul pentru primul spital pediatric în sistem integrat construit de la zero, după Revoluție – VIDEO