Conectează-te cu noi

Naţional

Iohannis a promulgat legea prin care Vinerea Mare este sărbătoare legală nelucrătoare

Publicat acum

pe

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea care prevede stabilirea zilei de Vinerea Mare ca sărbătoare legală nelucrătoare.

Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor este ultima zi de vineri înaintea Paştelui şi, astfel, ultima vineri din Postul Mare. Este una dintre cele trei zile de sărbătoare religioaşă creştină numite Triduum Sacru, din care fac parte Joia Mare, Vinerea Mare şi Sâmbăta Mare”, susţin iniţiatorii proiectul de lege pentru completarea alin.(1) al art.139 din Legea nr.53/2003 – Codul Muncii, scrie Mediafax.

Potrivit expunerii de motive a proiectului de lege, Vinerea Mare este zi legală de sărbătoare în 16 dintre cele 28 de ţări ale UE.

Preşedintele Comisiei de muncă, deputatul PSD Adrian Solomon a susţinut proiectul de lege în plen, afirmând că „vremea lozincilor că totul se rezolva prin muncă ar trebui să treacă” şi că angajatorii au nevoie de angajaţi odihniţi.

Plenul Camerei Deputaţilor, for decizional, a adoptat proiectul, în 28 februarie, cu 233 de voturi „pentru”, 7 „împotrivă” şi 19 abţineri.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER