Ştiri din zonă
ISU Cluj își deschide astăzi porțile, cu ocazia Zilei Informării Preventive
Publicat acum
7 anipe
de
Dorin CocișInspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a stabilit, începând cu anul 2011, ca fiecare dată de 13 ce pică marțea, să fie declarată Ziua Informării Preventive.
Cu această ocazie, ISU Cluj se raliază inițiativei derulate la nivel european, prin intermediul unor activități informativ-educative ce urmăresc conștientizarea cetățenilor asupra pericolelor la care se pot expune în cazul nerespectării măsurilor și regulilor de comportare specifice tipurilor de situații de urgență.
Cetățeanul rămâne veriga extrem de importantă în procesul de gestionare a situațiilor de urgență. Rolul său devine unul major prin însușirea și aplicarea informațiilor care vin din partea instituțiilor abilitate, manifestând responsabilitate în relațiile cu familia, comunitatea și mediul înconjurător.
Cu această ocazie, ISU Cluj își va deschide porțile pentru toți cei care doresc să se familiarizeze cu specificul acestei nobile profesii și să vizioneze tehnica și echipamentele de intervenție ale salvatorilor profesioniști.
De asemenea, vor fi organizate puncte de informare preventivă cu materiale referitoare la precauțiile necesare la exploatarea instalațiilor de utilități, precum și lecții specifice, având caracter informativ-preventiv și concursuri speciale pentru copii.
Ghinionul poate fi prevenit! Fiți prevăzători!
Anual, în România sunt înregistrate peste 5.500 incendii la locuințe. Pe lângă pagubele imense, acestea produc și aproape 700 victime. Cele mai frecvente cauze de incendiu la locuințe sunt coșul de fum defect sau necurățat — 31%, instalații electrice defecte sau improvizate — 21%, fumatul și focul deschis—14% și mijloacele de încălzire — 13%.
IGSU a încheiat, în anul 2012, un parteneriat de colaborare cu E.ON România, intitulat ‘Împreună pentru siguranță’, ale cărui principale obiective constau în derularea unor campanii de informare menite să conștientizeze opinia publică asupra pericolelor la care se expun în cazul nerespectării măsurilor și regulilor de comportare specifice situațiilor de urgență, crearea comportamentului preventiv și atitudinii proactive în rândul comunității în vederea reducerii semnificative a numărului victimelor.
FOTO – Arhivă