Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Judecătorul clujean Cristian Danileţ, vizat de o acţiune disciplinară deschisă de Inspecția Judiciară!

Publicat acum

pe

Inspecţia Judiciară a anunţat, joi, declanşarea unei acţiuni disciplinare faţă de judecătorul Cristi Danileţ, fost membru CSM, în prezent magistrat la Tribunalul Cluj. Judecătorului i se reproşează că a făcut afirmaţii ofensatoare, cu implicaţii politice la adresa unor instituţii şi persoane, potrivit Mediafax.

Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de Danileţ Vasilică Cristi – judecător la Tribunalul Cluj pentru manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în afara exercitării atribuţiilor de serviciu, abatere disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare”, transmite Inspecţia Judiciară.

Sursa citată arată că judecătorul Cristi Danileţ a acordat un interviu în care a făcut afirmaţii care au avut rolul de a ofensa persoane sau instituţii, afirmaţii cu implicaţii politice sau care afectează imparţialitatea judecătorilor.

S-a reţinut că judecătorul, în afara programului de serviciu, a acordat un interviu în cadrul căruia a formulat afirmaţii de natură să ofenseze alte persoane sau instituţii, cu implicaţii politice sau care afectează imparţialitatea autorităţii judecătoreşti”, se mai arată în documentul Inspecţiei Judiciare.

Acţiunea Inspecţiei Judiciare va ajunge pe masa Secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii. Aceasta va decide cu privire la răspunderea judecătorului Cristi Danileţ.

Documentul citat arată că printre afirmaţiile ofensatoare ale judecătorului la adresa unor instituţii se numără: „un CSM străin de sistemul pe care trebuia să-l apere”; „comunicatele ilare ale Consiliul Superior al Magistraturii”; „un ministru al Justiţiei care susţine politicile mai degrabă antijustiţie”, „o anomalie de la CCR”, „un fel de mutaţie în activitatea Curţii Constituţionale”; „unii decidenţi din România au carenţe în ceea ce priveşte dreptul internaţional”.

Totodată, sursa citată mai precizează că, în ceea ce priveşte afirmaţiile ofensatoare cu implicaţii politice, Danileţ a folosit sintagme precum: „să găsim soluţii de presiune externă asupra autorităţilor politice responsabile pentru ca justiţia să fie lăsată în afara intereselor sau bătăliilor politice”; „Ordinea de drept nu poate fi lăsată la mâna decidenţilor politici, atât timp cât deciziile lor sunt arbitrare”; „într-un stat de drept, guvernarea nu se face după cum vor conducătorii, ci potrivit principiului democraţiei constituţionale, în care ceea ce se urmăreşte este interesul public, nu interesul unui grup sau al unui partid„.

De asemenea, cu privire la afirmaţiile care afectează imparţialitatea judecătorilor, Inspecţia subliniază următoarele: „mai suntem câţiva magistraţi care ne întâlnim oficial dar şi neoficial, cu reprezentanţi ai UE sau ai ambasadelor străine, cărora le spunem situaţia din România”; „după părerea mea, soluţia ar fi una singură: blocarea activităţii în instanţe şi parchete, timp de o lună, exact cum s-a întâmplat în 2009, şi atenţionarea întregii Europe că ceea ce se întâmplă în România este inadmisibil: justiţia este îngenunchiată, iar infractorii victimizaţi”; dacă ar fi să iau eu decizii, dacă aş fi un lider de asociaţie, asta aş face: aş cere colegilor judecători „Pixul jos!”; „o anomalie de la CCR, identică cu cea din instanţele ordinare: întâi se dă soluţia, după care mai apoi ea se motivează, contrar practicilor europene, unde hotărârea se publică odată, în întregime”.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER