Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Lecția de religie de la clasă, ”predată” direct într-o biserică din Dej – FOTO

Publicat acum

pe

lectie religie biserica (2)

Elevi de la Colegiul Național ”Andrei Mureșanu” Dej și de la Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu” au avut parte de o lecție de relegie ”predată” direct în biserică.

Ieri, la Parohia ”Adormirea Maicii Domnului” Dej II, la sărbătoarea praznicului Sf. Mare Mucenic Dimitrie, precum și azi, la sărbătoarea Sf. Dimitrie cel Nou, pe lângă numeroși credincioși, la Sf. Liturghie au participat și elevi de la Colegiul Național ”Andrei Mureșanu” Dej și de la Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu”. Școlarii, însoțiți de profesoarele Eugenia Sabadâș și Daniela Petrescu, nu doar că au asistat la slujbă, ci au avut parte de o lecție de religie altfel, predată chiar în biserică, aceștia ascultând cu interes cuvântul de învățătură rostit cu ocazia celor două sărbători.

”Lecția de religie s-ar reduce la o informare uneori neclară, confuză, cu îngrămădiri de nume și date biografice, istorisiri de fapte și evenimente, unele chiar complicate și ar fi mai puțin atractivă dacă elevii n-ar cerceta biserica. Toate acumulările și informațiile de la lecția de religie din clasă ar fi fără efect dacă elevii n-ar lua pe sfinți drept modele de viață și n-ar fi în contact direct cu viața liturgică și cu trăierea care are loc în biserică. În acest sens, mulți dintre profesorii de religie din municipiul Dej, de câte ori au ocazia, la sărbătorile de peste săptămână, aduc la biserica noastră, la Sfânta Liturghie, elevii cărora le predau religia și știm că alții merg la celelalte biserici din oraș. Ne bucurăm de buna colaborare dintre biserica noastră și școlile care o cercetează”, arată preotul paroh Ioan Bolbos.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER