Conectează-te cu noi

Naţional

Lista celor mai aşteptate seriale din 2019. Apare și ultimul sezon din ”Game of Thrones”

Publicat acum

pe

Multe serialele care şi-au creat o bază consistentă de fani revin în 2019 cu sezoane noi, cu aventuri şi personaje redefinite, dar producătorii au anunţat şi câteva titluri care vin în premieră pe reţelele tv. „The Game of Thrones” este unul dintre cele mai aşteptate, fiind vorba de sezonul final.

“Zei americani/ American Gods” revine pe 10 martie cu sezonul doi. Producţia companiei Starz a reuşit să depăşească incertitudinea care a durat doi ani după tăieri de buget şi amânări ale filmărilor. Realizatorii au promis un spectacol şi pentru acest sezon pe care l-au anunţat cu sloganul “Vine o furtună”. Eroul Shadow Moon, interpretat de Ricky Whittle reia aventurile în războiul dintre zei adaptat după un roman de Neil Gaiman. Scriitorul a avertizat din aprilie că lucrurile vor fi şi mai întunecate în episoadele care urmează pentru că lupta dintre zeii vechi şi cei noi continuă, după cum s-a văzut şi în clipul oficial lansat în octombrie.

Cu al doilea sezon se întoarce şi “Barry”. Producţia HBO continuă în primăvară, când problemele criminalului plătit care vrea să îşi dedice viaţa actoriei revin. În sfârşit, spectatorii au ocazia să afle ce s-a întâmplat cu detectivul Moss, lăsată în coadă de peşte după ce poliţista şi-a dat seama că prietenul celui cu care începuse o relaţie este chiar criminalul deprimat care a dat peste cap socotelile diferitelor grupuri interlope din oraş.

Tot în primăvară este programată şi difuzarea primelor episoade din sezonul doi al seriei “Marile minciuni nevinovate/ Big Little Lies”. Cu toate că Liane Moriarty nu publicase decât un roman cu povestea din primul sezon, tentaţia de a îmbogăţi distribuţia deja redutabilă (Reese Witherspoon, Nicole Kidman, Shailene Woodley, Zoë Kravitz) cu un rol interpretat de Meryl Streep a fost prea mare.

”The Deuce”, drama plasată în lumea producţiilor pentru adulţi din New York ajunge la sezonul trei. Maggie Gyllenhaal continuă să producă şi să joace şi pentru acest sezon care a fost anunţat ca unul final. Povestea ajunge în anii ´80 şi intră în era infectărilor cu virusul HIV şi a dependenţei de droguri, pe măsură ce dezvoltatorii imobiliari încearcă să scoată industria sexuală din cartier.

Claire Danes interpretează rolul principal şi în sezonul opt din “Homeland”. Şi pentru agenta CIA Carrie Mathison se anunţă un sezon final. Eroina tocmai scăpase din captivitate după o operaţiune din Rusia la finalul sezonului 7. Realizatorii spun că şi pentru sezonul următor o bună parte din acţiune se va petrece în afara Statelor Unite. Cel mai probabil, va fi ales Israelul, serialul pornind de la o producţie israeliană.

BBC va continua cu sezonul 2 “Obsesia Evei/ Killing Eve”, cu Sandra Oh în rolul Evei Polastri, agenta britanică a MI5 aflată pe urmele extravagantei asasine Villanelle (interpretată de Jodie Comer).

Şi Netflix a anunţat că îşi împrospătează legenda unuia dintre supereroii din grădina sa. “Marvel’s Jessica Jones” revine cu sezonul 3. Personajul interpretat de Krysten Ritter a apărut în Universul Cinematografic Marvel în 2015 şi s-a impus ca femeia cu super-puteri care nu prea are chef să fie supererou.

Printre continuările anunţate se numără şi sezoane noi pentru “Orange Is the New Black” (sezonul şapte) şi ”Urzeala Tronurilor/ The Game of Thrones” (Sezonul 8).

Între noile titluri care vor începe să concureze pentru atenţia publicului se numără o adaptare după romanul lui Terry Pratchett şi Neil Gaiman, ”Good Omens”, în sfârşit ecranizat pentru Amazon Video cu Michael Sheen şi David Tennant în rolul forţelor binelui şi răului care pun la punct Apocalipsa. Serial polonezului Andrzej Sapkowki, ”Witcher” va avea parte de o variantă americană cu monştri şi lumi paralele şi tot ce trebuie.

Printre senzaţiile anului se numără şi inaugurarea variantei în serial pentru adaptarea legendarului roman de benzi desenate ”Watchmen”, cu o distribuţie din care fac parte Regina King, Don Johnson, Tim Blake Nelson, Louis Gossett Jr şi Jeremy Irons. Adaptarea este semnată de creatorul seriei ”Cei rămaşi/Leftovers”, Damon Lindelof.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER