Conectează-te cu noi

Naţional

Se anunță proteste în Sănătate în prima parte a anului 2019!

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă

Sindicaliştii Federaţiei Solidaritatea Sanitară au iniţiat un protest simbolic denumit „Pluguşorul Nedreptăţilor” prin care contestă recenta Ordonanţă 114 şi spun că prin acest act vor fi tăiate mai multe sporuri. Sindicaliştii mai spun că vor intra în 2019 în plin conflict de muncă, potrivit Mediafax.

Luând act de seria de efecte negative pe care Ordonanţa de Urgenţă nr. 114/2018 (publicată în 29.XII.2018) le are asupra salariaţilor din sectorul public de sănătate, Federaţia Solidaritatea Sanitară a iniţiat un protest la adresa Guvernului, ce anunţă şi pregăteşte valul ce acţiuni de protest ce va urma în prima parte a anului 2019.La iniţiativa Federaţiei „Solidaritatea Sanitară”, denumită Pluguşorul Nedreptăţiţilor, au răspuns până acum peste 4.000 de salariaţi din sănătate din toată ţara, mulţi dintre ei transmiţând deja „urările” lor la adresa Guvernului”, se arată într-un comunicat transmis de Solidaritatea Sanitară.

Potrivit sindicaliştilor, mai multe sporuri vor fi tăiate odată cu Ordonanţa contestată, iar cei care vor avea cel mai mult de suferit vor fi angajaţii din sănătate care nu au primit majorarea de salariu la 1 martie 2018, pe grila din 2022.

Personalul care nu a beneficiat de majorarea salariului de la 01 martie 2018 (cca. 50% dintre salariaţii din sănătate), respectiv farmacişti, biologi, chimişti, fizicieni, biochimişti, kinetoterapeuţi, personalul TESA, infirmiere, brancardieri, registratori medicali, îngrijitoare, muncitori etc. vor fi privaţi de raportarea următoarelor sporuri la noul salariu de bază: sporul pentru condiţii de muncă, sporul pentru activitatea prestată în ture, sporul acordat pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările legale în vigoare nu se lucrează, sporul pentru munca prestată în timpul nopţii”, spun sindicaliştii.

De asemenea, Solidaritatea sanitară mai precizează că şi asistentele medicale vor fi private de raportarea la salariul de bază actual a sporului pentru activitatea prestată în ture, de sporul acordat pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările legale în vigoare nu se lucrează. Şi medicii, spun sindicaliştii vor fi lipsiţi de raportarea sporurilor aferente activităţii prestate în linia de gardă la noul salariu de bază/tariful orar aferent salariului de bază.

Având în vedere „obiceiul” Guvernului de a adopta acte normative ce vizează soarta salariaţilor din sănătate fără respectarea regulilor de dialog social (aceasta fiind principala cauză a efectelor negative) şi de a face acest lucru în perioada sărbătorilor, protestele noastre sunt întemeiate. Pentru a ne asigura că astfel de situaţii nu se vor repeta în viitor considerăm că orice acţiune a Guvernului în perioada sărbătorilor va trebui urmată de proteste în aceeaşi perioadă, ce trebuie să includă şi greva generală. În acest moment acţiunea inadecvată a Guvernului din timpul sărbătorilor este sancţionată prin intermediul acestui protest simbolic, el reprezentând punctul de început al unor acţiuni ce asigură intrarea în anul 2019 în plin conflict colectiv de muncă”, se mai arată în comunicatul Solidaritatea sanitară.

Ordonanţa de Urgenţă 114 ce prevede noi măsuri fiscale de la 1 ianuarie 2019, inclusiv „taxa pe lăcomie” pentru bănci, a fost publicată sâmbătă în Monitorul Oficial.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER