Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Locuitorii din județul Cluj se îmbulzesc la programul Start-Up Nation. Aproape 2.300 de cereri depuse

Publicat acum

pe

Peste 19.000 de planuri de afaceri au fost înregistrate în programul Start-Up Nation, din care 70% au fost depuse în ultimele cinci zile, o nouă sesiune urmând să fie programată în 2018, a declarat, luni, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Ilan Laufer, într-o conferință de presă.

Încep prin a mulțumi celor care au lucrat la deblocarea sistemului ANAF. Astfel, am avut și 7.000 de aplicații simultan, iar sistemul nu făcea față. Din evoluția ultimelor zile, după deblocarea sistemului, am înregistrat 19.296 de planuri de afaceri. Dintre acestea, 70% au fost transmise în ultimele cinci zile, iar 34% în ultima zi de aplicație (vineri, 14 iulie 2017 — n. r.)„, a spus Laufer.

Potrivit ministrului, 270 de planuri de afaceri au fost înregistrate greșit.

De asemenea, din totalul proiectelor depuse, 2.926 provin din București, iar 2.289 din Cluj.

Sunt convins că vom avea o absorbție de sută la sută atât a fondurilor europene, cât și a fondurilor alocate din bugetul de stat. Cei care obțin acordul de finanțare semnat nu trebuie să vină cu bani de acasă sau să depună garanții. De aceea, există Fondul de garantare pentru aceste proiecte. Zilele acestea se negociază cu băncile în așa fel încât costurile finanțării să fie mici. Beneficiarii nu vor achita rate pentru banii luați prin creditul-punte„, a explicat Ilan Laufer.

Conform datelor prezentate luni, din cele 19.296 de planuri de afaceri depuse în Start-Up Nation, 3.983 au obținut 100 de puncte, 4.566 un punctaj de 95 de puncte, iar 104 proiecte — 90 de puncte.

Ministrul a precizat că în cel mult două săptămâni se dorește începerea semnării acordurilor de finanțare pentru planurile aprobate.

Totodată, din bugetul alocat acestei etape din Start-Up Nation ar putea fi finanțate 8.653 de planuri de afaceri, echivalentul creării a 20.956 de noi locuri de muncă. Următoarea etapă a programului se va derula în 2018, a adăugat Ilan Laufer.

Potrivit unei postări pe propria pagină de Facebook, ministrul pentru Mediul de Afaceri precizează că în ultimele 5 minute până la închiderea programului s-au înscris 216 aplicanți, adică aproape un aplicant pe secundă.

Programul Start-Up Nation are un buget de 1,7 miliarde de lei în acest an, iar suma maximă pe care o poate primi o firmă este de 200.000 de lei.

 

Sursa – Agerpres.ro

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER