Administraţie
Lucrări la reţeaua electrică în zona centrală a municipiului Dej
Publicat acum
9 anipe
de
Dorin CocișPrimăria Municipiului Dej informează că în această perioadă se realizează în zona centrală a oraşului, lucrări la reţeaua electrică subterană, pe traseul Centrul Cultural” Arta”- Piaţa 16 Februarie – Parcul Mic (Piaţa Bobâlna) – Strada Petru Rareş (Poşta).
Lucrările se realizează la nivelul trotuarelor, prin traversări forate ale străzilor, ca o primă fază a proiectului „ Creşterea Siguranţei în Alimentarea cu Energie Electrică a zonei centrale a municipiul Dej”.
Proiectul are ca scop eliminarea problemelor de alimentare cu energie electrică a consumatorilor din zona centrală şi adiacentă, având în vedere că anterior au fost înregistrate numeroase căderi de tensiune. Investiţia este realizată la solicitarea Primăriei Dej de către Electrica Cluj.
„Lucrările au termen de finalizare data de 30 octombrie, dată până la care am dat şi autorizaţia de spargere, însă ştiind că se provoacă disconfort, am solicitat urgentarea intervenţiilor astfel încât lucrarea să fie finalizată mai repede, inclusiv cu refacerea tuturor zonelor afectate de lucrări”, a declarat primarul municipiului Dej, ing. Morar Costan.