Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Lucrările de edificare a Spitalului Regional de Urgenţă Cluj ar putea începe anul viitor. S-au aprobat bani pentru studii de fezabilitate

Publicat acum

pe

Comisia Europeană a alocat 150 de milioane de euro pentru edificarea a trei spitale regionale la Cluj, Iași și Craiova.

Comisarul european pentru Politică Regională, Corina Creţu, a declarat, miercuri, după o întâlnire cu membrii comisiilor parlamentare de afaceri europene că sistemul sanitar din România ar putea beneficia de 250 de milioane de euro din partea Uniunii Europene pentru modernizarea unităţilor sanitare, însă până acum nu au fost elaborate proiectele de absorbţie, potrivit news.ro.

Corina Creţu a atras atenţia asupra nevoii de elaborare de proiecte dacă România vrea să utilizeze cele 400 de milioane de euro pe care Uniunea Europeană i-a alocat, în exerciţiul bugetar 2014-2020, pentru sistemul sanitar din ţara noastră.

Mai avem bani la dispoziţie pentru 280 de modernizări de spitale şi unităţi sanitare pentru care nu avem proiecte până la această oră. Suma totală este de aproape 400.000.000 euro pentru sistemul sanitar, dintre care doar 150.000.000 euro sunt pentru cele trei spitale regionale. Pentru restul nu avem proiecte şi acest lucru trebuie să-l discutăm cu Ministerul Sănătăţii”, a declarat Corina Creţu.

Ea a cerut unităţilor sanitare din România care au nevoie de modernizări să depună proiecte de accesare a fondurilor europene. Creţu a mai spus că încă nu a fost trimisă Comisiei Europene harta nevoilor în domeniul infrastructurii sanitare, o situaţie similară existând şi în ceea ce priveşte harta nevoilor privind deşeurile. „Avem cinci condiţionalităţi ex ante din 25 care nu sunt îndeplinite”, a spus Creţu.

În ce priveşte construirea celor trei spitale regionale, Corina Creţu s-a declarat încrezătoare că lucrările vor începe în 2018. „Am înţeles că s-a încheiat contractul pentru cele trei studii de fezabilitate pentru spitalele regionale din Cluj, Craiova şi Iaşi cu Banca Europeană de Investiţii. Studiile vor dura 6-8 luni după care vor trebuie lansate procedurile de licitare. Din câte m-au informat cei din serviciile mele, mi-au spus că sunt optimistă dacă vor începe lucrările în 2018, dar sunt proiecte de infrastructură care necesită timp”, a spus Creţu.

În ce priveşte nivelul redus al absorbţiei fondurilor europene de către România în acest exerciţiu bugetar al UE, Creţu a spus că întârzierile în acreditarea instituţiilor de management nu constituie o explicaţie suficientă. „Mă interesează să aflu de ce merge aşa de încet rata de contractare (…) Pentru mine indicatorii sunt rata de contractare şi cât se plăteşte. Aceste lucruri le voi discuta cu Guvernul”, a conchis Corina Creţu.

Comisarul european pentru Politică Regională, Corina Creţu, face o vizită în România în cursul acestei săptămâni, ea având programată pentru joi o întrevedere cu premierul Sorin Grindeanu.

 

Sursa – news.ro

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER