Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Mai multe lacuri din județul Cluj vor fi traversate înot, în cadrul unui ultramaraton

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă

O asociaţie din Cluj-Napoca organizează, în premieră în România, un ultramaraton de înot care îşi propune traversarea celor mai lungi lacuri din ţară, pentru a atrage atenţia opiniei publice asupra importanţei vitale a apei, dar şi pentru a promova înotul în ape deschise, transmite Mediafax.

Preşedintele Asociaţiei Sport4You, Florin Tomoş, înotător în apă deschisă, a declarat, vineri, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, că distanţa totală care va fi parcursă în acest ultramaraton de înot în cele 7 lacuri este de 273 de kilometri.

Proiectul Lake`s Seven este organizat în premieră în România şi constă în traversarea înot a celor mai lungi 7 lacuri din ţară cu obiectivul de a conştientiza opinia publică asupra importanţei vitale a apei, astfel încât să fie menţinute curate, deoarece ne confruntăm cu o poluare masivă. Pe lângă caracterul sportiv, acesta se doreşte a fi un proiect social cu implicarea a cât mai mulţi voluntari, asociaţii, fundaţii şi companii care să adune PET-uri din lacuri şi de pe maluri, să facă o igienizare. Ne propunem, de asemenea, şi promovarea înotului în ape deschise. Distanţa totală a acestui ultramaraton de înot în cele 7 lacuri este de 273 de km şi sperăm să avem şi înotători din străinătate”, a spus Tomoş.

Potrivit acestuia, prima traversare va avea loc în perioada 12 -14 iulie a lacului Fântânele Beliş, judeţul Cluj, care are o lungime de 14 kilometri, în acest an urmând să mai aibă loc şi traversarea lacului Drăgan, tot din judeţul Cluj, care măsoară 12 kilometri.

Proiectul nostru se va întinde pe patru ani, două traversări pe an. Vor mai avea loc traversări ale lacurilor Izvorul Muntelui, judeţul Neamţ – 35 km, Colibiţa, judeţul Bistriţa Năsăud – 13 km, Vidraru, judeţul Argeş – 10,3 km, Stânca Costeşti, judeţul Botoşani – 70 de km şi Porţile de Fier, judeţul Mehedinţi – 120 km”, a subliniat Florin Tomoş.

Înotătorii, împărţiţi pe două categorii, masculin şi feminin, vor putea folosi orice stil de înot, iar înscrirea va avea loc online. Premiile vor consta în trofee personalizate pentru cei care vor traversa fiecare lac în parte sau toate cele şapte lacuri.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER