Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Mai mulți bicicliști parcurg o distanță-RECORD de peste 2.500 de km. Azi au ajuns în Dej – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

Biciclete Ciuc (1)

Dejenii au avut ocazia astăzi, în zona Judecătoriei Dej, să îi susțină pe bicicliștii care trasează desenul de peste 2500 km, în cadrul unui eveniment organizat de Ciuc Radler.

Ciuc® Natur Radler a lansat o provocare inedită adepților unei vieți active și trasează cel mai mare desen pe GPS din România, parcurs în întregime cu bicicleta. Sub îndemnul “Încurajează inițiativa Ciuc Radler România Activă”, iubitorii sportului pe două roți sunt invitați să îi susțină pe bicicliștii care parcurg o distanță-record de peste 2.500 de km, prin 383 localități, timp de 29 de zile și să li se alăture pe diverse porțiuni de traseu.

Astăzi, în zona de lângă Judecătoria Dej, dejenii au fost așteptați să îi susțină pe bicicliștii care trasează desenul de peste 2500 km și să li se alăture pentru aproximativ 60 de km, până la Cluj-Napoca.

Început sâmbătă, 18 iulie, în București, traseul atinge atât zone urbane, precum Piatra Neamț, Cluj-Napoca, Miercurea Ciuc, Arad și Timișoara, cât și porțiuni de drum care vor testa anduranța, cum sunt treceri prin munți, drumuri forestiere, albii de râu sau văi izolate.

“Campania <<Ciuc Radler România Activă>> duce pasiunea iubitorilor sportului pe două roți la un nou nivel și îi provoacă să parcurgă, cu bicicleta, un traseu care se va transforma în cel mai mare desen pe GPS, în România. Inițiativa vine ca un pas firesc al asocierii între Ciuc Natur Radler și stilul de viață activ, promovat de marcă prin platforma curentă de comunicare “Trăiește activ”. Astfel, toți cei care se bucură de acest stil de viață pot transforma mersul cu bicicleta într-o experiență remarcabilă”, declară Andrea Veress, Group Brand Manager Premium Beer Brands HEINEKEN România.


Social-Cultură

La Salina Ocna Dej s-a inaugurat un utilaj de măcinare sare de 270.000 de euro – FOTO

Publicat acum

pe

loading...

Salina Ocna Dej, sucursală a Societăţii Naţionale a Sării (Salrom) a inaugurat un utilaj nou destinat prelucrării sari geme, având o productivitate de 300 tone/oră, investiţia realizată ridicându-se la o valoare de aproximativ 270.000 euro, a anunţat astăzi compania.

Salrom precizează că va reuşi să onoreze toate comenzile, atât pe piaţa internă, cât şi la export pentru sarea destinată industriei chimice, dar şi pentru sarea destinată consumului alimentar.

”În acest weekend la Salina Ocna Dej, sucursală a Societăţii Naţionale a Sării, a avut loc inaugurarea unui utilaj nou destinat prelucrării sari geme, respectiv ‘Moară destinată măcinării sării’, producţie Spania 2020, având o productivitate de 300 tone/oră”, a anunţat Salrom, conform News.ro.

Echipamentul vechi, care a fost înlocuit, avea o capacitate de producţie până la 90 tone/oră, fiind net inferior utilajului nou achiziţionat. ”Unul dintre beneficiile achiziţionării noului utilaj este reprezentat de avantajul obţinerii a două sorturi principale de sare, alternativ, prin trecerea rapidă de la un sistem de sortare la altul. Astfel, în funcţie de necesităţi, se poate obţine fie sare măcinată cu granulaţie de 0 ÷ 15 mm, fie sare cu granulaţia 0 ÷ 8 mm (ce include sorturile 4 ÷ 8 mm, 0 ÷ 4 mm şi 0 ÷ 0,1 mm)”, arată compania.

Salrom mai menţionează că angajaţii Sucursalei Salina Ocna Dej ”au asigurat neîntrerupt activitatea de exploatare a sării”.

Continuă să citești

Social-Cultură

Încep lucrările de alimentare cu apă și canalizare în Dej și comunele Bobâlna și Recea Cristur

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă
loading...

Marți, 31 martie 2020, la sediul Companiei de Apă Someș S.A, a fost semnat cel de-al doilea contract de lucrări în infrastructura de apă ce va fi implementat în județul Cluj în cadrul proiectului european în valoare de 355,6 milioane de euro.

Noua investiție, ce va debuta în perioada imediat următoare, vizează extinderea și reabilitarea rețelelor de alimentare cu apǎ şi canalizare din municipiul Dej, precum și a celor de alimentare cu apă potabilă din 12 localități componente ale comunelor Bobâlna și Recea Cristur.

„Dincolo de beneficiile, evidente, ale acestor investiții în infrastructura de apă, la fel de important e și faptul că acestea vor fi realizate cu bani europeni. Fondurile astfel economisite la bugetul județului vor fi folosite la alte investiții, tot în avantajul clujenilor”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Lucrările vor viza, astfel, reabilitarea și extinderea rețelelor de alimentare cu apă pe nu mai puțin de 29 de străzi din municipiul Dej, respectiv în localitățile Șomcutu-Mic, Bobâlna, Oșorhel, Vâlcelele, Recea Cristur, Pustuța, Căprioara, Elciu, Jurca, Escu, Osoi și Ciubanca, pe o lungime totală de 80 de km. De asemenea, contractul semnat azi mai prevede reabilitarea și extinderea sistemului de canalizare pe 68 de străzi din municipiul Dej, pe o lungime totală de 33,7 km. În total, în întreaga zonă acoperită de lucrări vor fi înființate 986 branșamente de apă, respectiv 831 de racorduri de canalizare.

Necesitatea realizării acestor investiții, a căror valoare se ridică la 69.829.372,36 lei, a fost determinată de dorința extinderii ariei de acoperire a actualei rețele de apă precum și de nevoia de a preveni avariile și întreruperile în furnizarea serviciului de alimentare cu apă. De asemenea, în ceea ce privește serviciile de canalizare, intenția este de a crește gradul de acoperire al acestora, motiv pentru care, la finalul proiectului, populația estimată a beneficia de canalizare va crește cu aproape 18.000 de locuitori.

Continuă să citești

Social-Cultură

Copiii din Pintic, beneficiarii proiectului ”Zâmbet de copil”. Și TU poți ajuta!

Publicat acum

pe

loading...

Fundatia Somes in parteneriat cu Asociatia Sfintii Apostoli Luca si Andrei, ca furnizori acreditati de servicii sociale vin, in contextul actual al pandemiei care a cuprins lumea, cu un program social de anvergura ”Alege viata!”. Programul are mai multe componente: sociale, educationale si culturale adresate tuturor categoriilor de varsta.

”Astazi lansam proiectul „Zambet de copil!”

Copiii sunt viitorul noastru, ei intruchipeaza sperantele, dorintele noaste. Viitorul copiilor nostri este o mare responsabilitate pentru fiecare dintre noi si trebuie sa facem tot posibilul ca ei sa se dezvolte armonios, sa fie sanatosi, sa beneficieze de o educatie de calitate, sa traiasca intr-un mediu propice dezvoltarii fizice, spirituale si morale pentru a deveni puncte de referinta ale societatii. Totodata trebuie sa fim alaturi de ei atunci cand, firavi in descoperirea vietii, le este dificil sau intampina probleme.

 „Nu exista o revelatie mai profunda a sufletului unei societati decat felul in care isi trateaza copiii”, spune Nelson Mandela.

Noi, astazi, ne gandim la copiii din Pintic. Putini la numar, in jur de 20, traiesc si iau parte la actul educational in conditii speciale. Copiii pe care ii ajutam nu sunt simple statistici. Fiecare are un nume si o poveste. Fiecare are anumite nevoi si asteptari. Cu totii vor sa creasca mari si sa ajunga departe. De aceea, primul pas pe care il facem este acela de a-i asculta cu atentie, de a le raspunde la intrebari si de a ne uni eforturile, pentru ca lumea in care ei traiesc sa fie cat mai aproape de idealurile lor. In spatele fiecarui copil se afla o poveste de viata plina de incercari.

Astfel, pentru inceput, vrem sa le oferim „painea cea de toate zilele”! Asa cum spune Arhim. Teofil Paraian prin „pâinea noastră cea de toate zilele”, sau „pâinea spre ființă”, se deduc trei semnificații și anume: pâinea ca hrană pentru existența pământească, pâinea ca hrană sufletească, deci cuvântul lui Dumnezeu, și după aceea, pâinea Euharistică, ceea ce înseamnă pâinea spre viața veșnică, pe care o au cei care cred în Dumnezeu, în Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Fiecare copil va primi painea necesara traiului zilnic si cate un pachet de alimente pentru confortul familiei in care traieste. Sarbatorile pascale vor fi luminoase si cu bucurie pentru ca fiecare va primi cate un pachet care va consta in imbracaminte, alimente si dulciuri. Iar cand activitatile economice vor fi reluate, fiecare dintre acesti copii va primi o masa calda si va beneficia de asistenta la efectuarea temelor zilnice. Copiii care sunt in clasele a XII-a si a VIII-a vor beneficia de consiliere vocationala. Poate este o picatura intr-un ocean, dar este o picatura care conteaza si sustine viata!

Avem alaturi firme partenere si oameni de bine, iar de crezi ca te poti implica si tu, te asteptam sa vii alaturi de noi!

Suna si vezi cu ce poti sa ajuti acesti copii …pentru o viata cu demnitate!

***

Pachete alimentare „Zambet de copil”


1.Pachet alimente baza: 35 Ron

                            – ulei, zahar, orez, faina,punga vegeta

2.Pachet igienico-sanitar: 25 Ron

                                    – pasta de dinti, sapun,sampon, h. igienica

3.Pachet de criza: 45 Ron

                           -conserva fasole, pate, paste fainoase, margarina, conserva carne, conserva peste

4. Pachet „Zambet”: 45 Ron

                           – fructe,ciocolata, biscuiti, napolitane, drajeuri, turta dulce, croissant, bomboane.

Sunt pachetele propuse. 150 Ron ar fi toate 4. Se pot cumpara sau se pot dona bani pentru a le cumpara noi!

CONTACT: alegeviatadej@gmail.com”, transmit initiatorii campaniei.

Continuă să citești

RECLAMĂ

loading...

TU AI DAT LIKE?

PUBLICITATE

PUBLICITATE

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER

Cele mai populare