Naţional
Măsuri de prevenire a incendiilor în sezonul rece. Recomandările pompierilor
Publicat acum
7 anipe
de
Dorin CocișÎn perioada sezonului rece, creşte pericolul izbucnirii incendiilor cauzate de sisteme şi mijloacede încălzire utilizate în clădiri pentru menţinerea temperaturii mediului interior la un nivel de confort, necesar desfăşurării în condiţii corespunzătoare a activităţii zilnice, motiv pentru care, activitatea deprevenire a incendiilor va fi intensificată în perioada următoare pentru înlăturarea cauzelor posibile deiniţiere a incendiilor.
Una dintre cele mai frecvente cauze de izbucnire a incendiilor este reprezentată de utilizarea defectuoasă a sobelor şi a mijloacelor de încălzire cu combustibil solid, motiv pentru care vă recomandăm următoarele:
- verificaţi cu grijă sobele, canalele şi coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezintefisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile din apropiere;
- tencuiţi şi zugrăviti cu var partea din pod a coşului de fum, în scopul sesizării imediate a fisurilor;
- curăţaţi coşurile de fum premergător sezonului rece;
- montaţi pe pardoseală, în faţa uşii de alimentare cu combustibil, o bucată de tablă cu dimensiunile de0,50 x 0,70 m;
- nu introduceţi în sobe lemne cu lungimea mai mare decât focarul, nu lăsaţi uşa de la focar deschisă şi nu supraîncălziţi sobele;
- se interzice uscarea lemnelor pe sobele metalice, uscarea rufelor pe cuptorul sobei şi lăsarea nesupravegheată a focului;
- cenuşa şi jăratecul vor fi depozitate în gropi speciale şi se sting cu apă;
- nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi în încăperi unde sunt în funcţiune mijloace de încălzire.
Pentru mijloacele de încălzire locale sau centrale care folosesc combustibil lichid şi/sau gazos se recomandă următoarele măsuri:
- verificarea etanşeităţii conductelor de alimentare cu combustibil;
- interzicerea supraalimentării cu combustibil;
- interzicerea alimentarii cu combustibil lichid atunci când mijlocul de încălzire este în stare defuncţionare;
- curăţarea periodică a conductelor de alimentare şi duzelor de pulverizare;
- interzicerea folosirii buteliilor de gaze lichefiate fără regulatori de presiune sau cu garnituri deteriorate ori cu furtun de cauciuc fisurat;
- la aprinderea focului la aragaz sau sobe alimentate cu gaze naturale se aeriseşte camera, după care întotdeauna se aprinde mai întâi chibitrul şi apoi se manevrează robinetul de alimentare cu gaz.
Altă cauză frecventă de incendii în acest sezon este reprezentată de exploatarea necorespunzătoare a aparatelor electrice de încălzire şi a instalaţiilor electrice, pentru a căror evitare trebuie luate următoarele măsuri:
- nu utilizaţi instalaţii electrice defecte sau efectuate de personal neautorizat, montate direct pematerialele combustibile, cu improvizaţii, cu legături electrice neacoperite de material electroizolant, etc;
- nu suprasolicitaţi circuitele electrice prin racordarea unor consumatori electrici care depăşesc putereanominală a acestora;
- nu utilizaţi mijloace electrice de încălzire locală improvizate;
- supravegheaţi permanent mijloacele de încălzire electrice aflate în funcţiune, chiar dacă sunt prevăzute cu mijloace de protecţie (termostat), deoarece acestea pot să nu funcţioneze la parametrii prevăzuţi, şi deconectaţi-le în cazul în care apar defecţiuni.
O altă cauză generatoare de incendii este reprezentată de instalarea defectuoasă şi/sau exploatarea necorespunzătoare a centralelor termice cu combustibil gazos. Pentru înlăturarea acestora trebuie luate următoarele măsuri:
- montarea centralelor se va efectua numai de către personal autorizat;
- verificarea etanşeităţii conductelor de alimentare cu combustibil gazos;
- folosirea regulatoarelor de presiune în perfectă stare de funcţionare;
- suspendarea utilizării centralelor termice la apariţia avariilor sau a oricăror altor defecţiuni şi solicitarea intervenţiei persoanelor autorizate pentru înlăturarea deficienţelor apărute.
Respectarea normelor de prevenire şi stingere a incendiilor şi adoptarea unei atitudini preventive de către populaţie pot să asigure evitarea unor evenimente negative în urma cărora pot apărea victime omeneşti şi pagube materiale însemnate. Prevenirea trebuie înțeleasă prin nevoia de a te autoproteja, iar acesta este un element cheie care trebuie înțeles.
FOTO – Arhivă