Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Măsuri speciale de prevenire a transmiterii infecțiilor respiratorii în spitalele clujene

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă

Unitățile medicale aflate în subordinea Consiliului Județean Cluj, respectiv Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”, Spitalul Clinic de Recuperare, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii și Spitalul de Boli Psihice Cronice Borşa, au instituit o serie de măsuri speciale menite să reducă riscul de transmitere a infecțiilor respiratorii în această perioadă în care gripa și răceala sunt în creștere.

În acest context, având în vedere numărul în continuă creștere al infecțiilor respiratorii, pentru limitarea și prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul gripal, la nivelul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca s-au suplimentat liniile de gardă cu medici rezidenți pentru perioada în care este prezentă gripa.

Începând din luna decembrie 2018 și până în prezent, în serviciul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase s-au prezentat 122 de cazuri de gripă, din care 23 au necesitat internare. În ultimele două zile numărul consultaţiilor efectuate a continuat să crească, apropiindu-se de 100 de consultaţii pe zi.

De asemenea, în cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca s-au înregistrat în ultimele două zile şapte noi cazuri de gripă.

Totodată, în cadrul tuturor unităților medicale aflate în subordinea Consiliului Judeţean s-a dispus luarea unor măsuri speciale în scopul limitării transmiterii gripei și a virozelor respiratorii precum: restricționarea accesului vizitatorilor în anumite secții și compartimente, reducerea programului de vizită și a numărului de vizitatori, instruirea personalului medico-sanitar și auxiliar pentru prevenirea transmiterii infecțiilor respiratorii acute, efectuarea unui triaj al personalului medical și auxiliar la intrarea în serviciu, asigurarea de echipament de protecție pentru bolile cu transmitere aerogenă pentru vizitatorii care intră în secții, recomandări și măsuri pentru respectarea etichetei tusei şi strănutului prin utilizarea batistei de unică utilizare sau tuse/strănut la nivelul părţii interne a articulaţiei cotului, evitarea aglomerării spaţiilor, igiena adecvată a mâinilor în vederea reducerii răspândirii virusului, ş.a.

Măsurile instituite la nivelul unităţilor medicale au un caracter temporar și vor fi valabile până în momentul în care incidența infecțiilor respiratorii va scădea.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER