Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Militarii Batalionului 811 Infanterie Dej vor defila de 1 decembrie la Alba Iulia

Publicat acum

pe

O paradă militară spectaculoasă va fi organizată la 1 decembrie, cu ocazia Zilei Naţionale a României, la Alba Iulia. Motivul schimbărilor radicale în programul evenimentului este prezenţa la Alba Iulia a premierului Mihai Tudose, alături de şefii celor două camere ale Parlamentului, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, potrivit adevarul.ro.

După ce iniţial organizatorii trecuseră în program o ”defilare militară” pe Bulevardul „1 Decembrie 1918”, miercuri, 22 noiembrie, în cadrul unei şedinţe operative desfăşurate la Colegiul Naţional Militar ”Mihai Viteazul”, s-a discutat despre o paradă mult mai mare. 1500 de soldaţi, tehnică militară, cai şi chiar avioane MIG şi elicoptere vor fi incluse în noul program al manifestărilor militare. Potrivit unor surse din rândul organizatorilor, la Alba Iulia va fi prezent şi prim-ministrul României Mihai Tudose, alături de şefii celor două camere ale Parlamentului, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu.

La şedinţa tehnică de miercuri au participat toate instituţiile implicate în desfăşurarea evenimentului sub coordonarea generalului de brigadă Ovidiu Pop, comandantul Diviziei 4 Infanterie Gemina din Cluj Napoca. Au fost stabilite unităţile militare şi instituţiile care vor defila, precum şi ordinea în care o vor face. De asemenea, s-a stabilit traseul pe care se va face intrarea şi retragerea participanţilor la paradă. Prefectul de Alba, Dănuţ Hălălai, a spus că a insistat mult pe lângă Guvern pentru organizarea acestei parade, pentru a da o greutate manifestărilor şi pentru ”bucuria oamenilor”.

Pe un trailer, va fi adus şi un tanc de dimensiuni impresionante. Primarul Mircea Hava a glumit cu reprezentanţii Armatei şi le-a spus că probabil nu au combustibil pentru a-l aduce pe şenile, însă aceştia au răspuns că tancul respectiv ar distruge asfaltul din cauza gabaritului şi a şenilelor. ”Probabil acolo unde întoarce să facă probleme” a spus Hava şi până la urmă s-a decis că e mai bine să nu treacă cu şenilele peste Bulevardul 1 Decembrie 1918.

La paradă vor participa următoarele unităţi militare şi instituţii: Batalion 811 Infanterie Dej, Batalion 812 Infanterie Bistriţa, Batalion 17 Vânători de Munte, Regimentul 317 ISR „Vlădeasa”, Regimentul 50 Rachete Antiaeriene „Andrei Mureşianu”, Regimentul 69 Artilerie Mixtă „Silvania”, Batalionul 136 Geniu „Apulum”, Colegiul Naţional Militar „Mihai Viteazul”, Academia Forţelor Terestre, Jandarmeria, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Serviciul Român de Informaţii şi Poliţia Locală.

PROGRAM FESTIVAL DE ROMÂNIA – 1 Decembrie 2017 – Alba Iulia:

Vineri, 1 DECEMBRIE 2017:

  • Ora 9.00 – Program solemn (ceremonii militare de depunere de coroane şi jerbe de flori) – Statuia lui Ion I.C. Brătianu / Statuia lui Iuliu Maniu / Statuile Regelui Ferdinand I şi a Reginei Maria / Statuia lui Mihai Viteazul
  • Ora 11.00 – Festivalul Gustului Românesc – cu chef Cătălin Scărlătescu – Latura de Vest a Cetăţii Alba Carolina
  • Ora 11.15 – Primirea Soliilor din Cetăţile de Scaun – Sala Unirii
  • Ora 12.00 – Te Deum – Catedrala Ortodoxă a Încoronării
  • Ora 13.00 – Paradă militară – Bulevardul „1 Decembrie 1918”
  • Ora 13.30 – Hai la masă! cu Gaşca Zurli – spectacol educativ pentru copii – Latura de Vest a Cetăţii Alba Carolina
  • Ora 14.30 – Marea Unire a Bucătarilor – cu chef Cătălin Scărlătescu – curtea cazarmei militare – Piaţa Cetăţii
  • Ora 14.30 – „Cânt şi suflet românesc” – spectacol de muzică populară
  • Ora 17.00 – RePatriot – România are nevoie de creatori de valoare – conferinţă-Amfiteatrul A9 – Universitatea 1 Decembrie 1918
  • Ora 18.00 – Concert extraordinar dedicat Zilei Naţionale a României cu Orchestra „Philarmonia” Bucureşti: solişti – Lavinia Mamot (soprană), Aron Cavassi (vioară), dirijor: Constantin Adrian Grigore – Casa de Cultură a Sindicatelor Alba Iulia
  • Ora 19.00 – Autentic românesc – spectacol de artificii – Latura de Vest a Cetăţii Alba Carolina
  • Ora 19.10 – Concert „Ca pe vremuri” – cu Iris, Compact, Holograf – Latura de Vest a Cetăţii Alba Carolina
  • Ora 22.15 – Rapsodia luminii – spectacol de lasere – Latura de Vest a Cetăţii Alba Carolina

 

Sursa – adevarul.ro

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER