Conectează-te cu noi

Naţional

Ministerul Finanţelor: Solicitările pentru facilităţi fiscale pot fi depuse până la 16 decembrie

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă

Ministerul Finanţelor Publice a elaborat procedura pentru anularea restanţelor accesorii aferente obligaţiilor bugetare datorate la 31 decembrie 2018. Astfel contribuabilii vor putea solicita facilităţile fiscale reglementate în Capitolul II din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 până la 16 decembrie.

Notificarea privind intenţia de accesare a facilităţii fiscale şi cererea de acordare a facilităţii fiscale se pot depune inclusiv prin aplicaţia online ”Spaţiul privat virtual”, precizează un comunicat al instituţiei.

Pot solicita anularea accesoriilor persoanele juridice care, la 31 decembrie 2018 inclusiv, au obligaţii bugetare principale restante administrate de ANAF mai mici de un milion lei. Beneficiază de aceste facilităţi fiscale persoanele fizice sau entităţile fără personalitate juridică, unităţile administrativ-teritoriale sau subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiului Bucureşti ori instituţiile publice, indiferent de cuantumul obligaţiilor bugetare principale restante administrate de ANAF înregistrat la 31 decembrie 2018 inclusiv.

În această categorie sunt incluşi şi debitorii declaraţi insolvabili, persoanele cărora li s-a stabilit răspunderea solidară potrivit Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală sau răspunderea potrivit Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, ori potrivit Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, pentru obligaţiile bugetare aferente perioadei anterioare datei de 31 decembrie 2018 inclusiv, indiferent de data emiterii deciziei de atragere a răspunderii sau a rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de atragere a răspunderii.

De asemenea, sunt incluşi debitorii aflaţi în procedura insolvenţei, ori aflaţi în dizolvare, debitorii care la 31 decembrie 2018 inclusiv, înregistrează doar obligaţii de plată accesorii nestinse aferente obligaţiilor bugetare principale stinse până la această dată, iar accesoriile nu au fost stinse până la 8 august 2019 şi debitorii cărora li s-au comunicat decizii de impunere aferente unor obligaţii bugetare principale scadente până la 31 decembrie 2018 inclusiv, ca urmare a unei inspecţii fiscale în derulare la data de 8 august 2019, indiferent de cuantumul obligaţiilor bugetare principale şi de data comunicării deciziei de impunere.

ANAF emite decizia de amânare la plată a accesoriilor şi decizia de anulare a acestora pentru obligaţiile bugetare pe care le administreză dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute. Similar, dacă prin hotărâre a consiliilor locale se stabileşte acordarea acestor facilităţi fiscale, precum şi procedura aplicabilă, direcţiile de impozite şi taxe locale din cadrul primăriilor emit decizii de amânare la plată a accesoriilor şi de anulare a acestora pentru obligaţiile bugetare pe care le administreză, dacă sunt îndeplinite condiţiile legale.

Proiectul de ordin de ministru este publicat pe site-ul MFP la rubrica Transparenţă decizională.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER