Naţional
Ministrul Sănătății Alexandru Rafila a anunțat RECOMANDĂRILE pentru populație
Publicat acum
2 anipe
Ministrul Sănătății Alexandru Rafila a anunțat, joi, într-o conferință de presă, că nu va declara epidemie de gripă în România pentru că asta ar însemna impunerea unor restricții. În schimb, va emite o instrucțiune privind „starea de alertă epidemică”.
„Pot să adopt o instrucțiune în care există o stare de alertă epidemică, pentru că declararea epidemiei pe baza unui ordin de ministru, e o lege din timpul pandemiei care generează automat anumite restricții. Nu este o situație dramatică. E o situație fără precedent în această perioadă. Aţi văzut că în alte perioade, de exemplu, în urmă cu 5 ani sau 10 ani, în luna februarie, aveam mai multe cazuri de viroze respiratorii. Am ajuns şi la 170.000 de cazuri de viroze respiratorii pe săptămână. Ea este mai devreme decât în alte perioade”, a declarat Rafila.
Acesta a spus că preferă recomandări în locul restricțiilor. „Eu sunt un om echilibrat și încerc să găsesc cele mai bune soluții pentru sănătatea publică, dar nu vreau să ajungem la discuții legate de carantină și izolare”, a declarat acesta.
Printre recomandările ministrului Sănătății se numără portul măștii, evitarea aglomerației și triaj în școli și grădinițe.
„Avem câteva seturi de măsuri. Unele sunt pentru populația generală, sunt măsuri recomandate, nu sunt diferite de cele din pandemie: evitarea aglomerației, purtarea măștii în spațiile închise aglomerate, igiena adecvată, consultarea medicului de familie la apariția simptomelor, consultarea centrelor de evaluare sau a centrelor de permanență și continuarea vaccinării antigripale. În școli și grădinițe: triajul zilnic, utilizarea măștii de către cadrele didactice și eventual de către copii, asigurarea materialelor de dezinfecție. Am discutat ca spitalele să asigure stocurile de antivirale și să refacă stocurile de echipamente de protecție”, a spus Rafila.
Pentru angajatori se recomandă evitarea aglomerărilor în spațiile de lucru, purtarea măștii și triaj epidemiologic.
Ministrul Sănătății a mai declarat că în 2-3 săptămâni vom asista la o scădere privind numărul de cazuri de gripă.
Pingback: Alerta epidemiologică modifică PROGRAMUL de vizite la Spitalul Municipal Dej. Aproape 24.000 prezentări în CPU, în 2022 - Dej24.ro