Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Moment de sărbătoare în Parohia Ortodoxă Batin – FOTO

Publicat acum

pe

Duminică, 12 martie, credincioșii Parohiei Ortodoxe Batin din cadrul Protopopiatului Dej au avut parte de momente înălțătoare.

Prin implicarea pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, în biserica ocrotită de „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din localitatea Batin, a fost prezent PC diac. asist. univ. dr. Olimpiu Benea, care a săvârșit o slujbă, alături de un sobor de preoți, din care a făcut parte pr. Călin Prunean, pr. Alexandru Farcaș și pr. paroh Adrian Bolog.

În cuvântul de învățătură, PC diac. Olimpiu Benea a tâlcuit Apostolul și pericopa evanghelică citite la Sfânta Liturghie, îndemnându-i pe credincioși la post, rugăciune și fapte bune.

Răspunsurile la strană au fost date de un grup de teologi, masteranzi ai Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. După terminarea serviciului religios, sufletele credincioșilor au fost mângâiate de vocea interpretei de muzică populară Oana Bozga Pintea, care a interpretat câteva pricesne specifice acestei perioade a Postului Mare.

La final, preotul paroh Adrian Bolog a mulțumit PC. diac. asist. univ. dr. Olimpiu Benea pentru prezență și pentru cuvântul de învățătură, interpretei Oana Bozga Pintea pentru pricesne, oficialităților centrale și locale prezente, dar și tânărului teolog Alin Rotar, fiu al satului, pentru implicarea în organizarea acestui eveniment.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER