Ştiri din zonă
Moment important pentru locuitorii comunei Mica! Mâine se semnează contractul privind introducerea apei în comună
Publicat acum
6 anipe
de
Dorin Cociș
Un moment extrem de important, de mult timp așteptat de locuitorii comunei Mica, va avea loc joi, 5 martie 2020, zi în care se va semna contractul de execuție privind introducerea rețelelor de alimentare cu apă în comunele Mica și Unguraș.
„Este o zi mult așteptată de noi toți și iată că după atâția ani de așteptare și promisiuni am obținut rezultatul mult dorit, fiind primul contract semnat în județul Cluj”, a scris pe Facebook Tiberiu Zelencz, primarul comunei Mica.
Semnarea contractului va avea loc la ora 11:00, la Căminul Cultural din localitatea Mica, în prezența prefectului Județului Cluj, Mircea Abrudean, a președintelui Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a conducerii Companiei de Apă Someș S.A., a constructorilor care vor realiza lucrările, precum și a altor oficialități care și-au anunțat participarea la acest eveniment.
„Încă din anul 2016, de când am fost ales primar, am promis că mă voi implica și mă voi lupta pentru a aduce comunei noastre utilitățile de care avem atât de multă nevoie, iar prin semnarea acestui contract putem spune că o mare parte din dorințele noastre s-au îndeplinit, urmând apoi să ne îndreptăm atenția spre alte investiții atât de necesare comunei noastre.
Dragii mei, împreună am reușit! Vă invit cu mare drag să participați, într-un număr cât mai mare la acest eveniment și împreună să scriem o filă de istorie că în luna martie a anului 2020 s-a semnat contractul privind introducerea apei în comuna Mica”, a conchis Tiberiu Zelencz, edilul comunei Mica.
Citește și:

Șeful Secției 5 Poliție Rurală Dej, implicat într-un accident în Răscruci. De ce a fost sancționat de colegii săi

A făcut accident la Câțcău și s-a făcut nevăzut. Polițiștii din Dej l-au reținut, iar apoi a fost prezentat în fața magistraților

Cu sau fără jocuri de noroc în Dej? Primăria lansează consultare publică. Unde VOTEZI













