Ştiri din zonă
Mopediști fără permis, prinși de polițiști în Iclod
Publicat acum
10 anipe
de
Dorin Cociș
Marți, 31 mai, în jurul orei 15:30, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Gherla au depistat doi bărbați care conduceau mopede, deși nu aveau permise de conducere.
Cei doi, de 36 și 37 de ani, din localitatea Orman, au fost depistați pe DC171, pe raza comunei Iclod. De asemenea, s-a constatat că unul dintre autovehicule era neînmatriculat.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal.
FOTO – Arhivă
Citește și:

ACCIDENT MORTAL între Rus și Glod, impact violent între o autoutilitară și un autocamion – FOTO

A încasat 9000 de euro, dar nu a mai efectuat lucrarea promisă. Individul din Spermezeu, cercetat pentru înșelăciune

Ioan Isaiu, condus pe ultimul drum, la Dej. Aplaudat minute în șir când a fost scos din biserică – VIDEO












