Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Municipiul Dej, printre cele câteva zeci de localități din județul Cluj înscrise în programul WiFi4EU pentru internet gratuit în spaţiile publice

Publicat acum

pe

Începând de astăzi se pot depune primele cereri de finanțare în cadrul programului WiFi4EU pentru internet gratuit în spaţiile publice. În judeţul Cluj s-au înscris 29 de localităţi.

UE a alocat un buget de 120 milioane euro pentru programul WiFi4EU prin care autoritățile locale din Uniunea Europeană beneficiază de bonuri în valoare de 15.000 euro fiecare pentru instituirea unor puncte de acces public și gratuit la internet wireless.

Un număr de 1.183 de localități europene vor fi selectate în primă etapă în cadrul programului, fiecare țară participantă urmând să primească între 15 și 95 de bonuri valorice, adică sume cuprinse între 225.000 euro și 1,425 milioane de euro, potrivit profit.ro.

Primele cereri de finanţare vor putea fi depuse începând de astăzi, iar localităţile înregistrate vor putea solicita bonuri valorice dintr-un prim lot de 1.000 de bonuri WIFI4EU, ce vor fi distribuite pe baza principiului „primul sosit, primul servit”, a precizat Reprezentanţa Comisiei Europene în România.

Localitățile care nu vor primi bonuri în cadrul primei etape vor mai exista încă patru oportunități de depunere a cererilor de finanțare în cadrul WiFi4EU.

Lista localităţilor din judeţul Cluj care s-au înscris în programul WiFi4EU:

  • Aghireşu
  • Aiton
  • Apahida
  • Aşchileu
  • Cămăraşu
  • Ceanu Mare
  • Chinteni
  • Dăbâca
  • Feleacu
  • Frata
  • Geaca
  • Iara
  • Iclod
  • Jucu
  • Mărişel
  • Mihai Viteazu
  • Moldoveneşti
  • Municipiul Câmpia Turzii
  • Municipiul Cluj-Napoca
  • Municipiul Dej
  • Municipiul Gherla
  • Municipiul Turda
  • Pălatca
  • Ploscoş
  • Poieni
  • Recea-Cristur
  • Săvădisla
  • Sic
  • Tureni

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER