Conectează-te cu noi

Naţional

Noua moţiune de cenzură pentru demiterea Guvernului Dăncilă, votată astăzi în Parlament! (ACTUALIZARE)

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă

Camera Deputaţilor şi Senatul vor dezbate şi vota, marţi, în plen reunit de la ora 14.00, moţiunea de cenzură prin care partidele de opoziţie vor demiterea Guvernului Dăncilă. PSD a anunţat că va asigura cvorumul de şedinţă, însă nu va vota moţiunea!

ACTUALIZARE: Moţiunea de cenzură pentru demiterea Guvernului Dăncilă a fost respinsă!

Camera Deputaţilor şi Senatul au respins, marţi, în plenul reunit, moţiunea de cenzură depusă de partidele de opoziţie pentru demiterea Guvernului Dăncilă. Au fost 202 voturi pentru şi 7 abţineri, potrivit unor surse politice. Ca să fi trecut moţiunea erau necesare 233 de voturi.

Știre inițială: Potrivit procedurii parlamentare, o moţiune de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii.

Pentru a fi adoptată, o moţiune de cenzură are nevoie de votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, în acest caz 233 de voturi, în contextul în care Parlamentul are un număr total de 465 de senatori şi deputaţi.

PNL, USR, PMP, Pro România şi UDMR au anunţat că vor susţine demersul. Preşedintele PNL Ludovic Orban a afirmat, joi, că până la acel moment doar 215 parlamentari au anunţat că vor susţine moţiunea de cenzură.

În schimb, purtătorul de cuvânt al PSD, Mihai Fifor, a declarat, luni, că nu are emoţii şi că PSD va asigura cvorumul de şedinţă, însă nu va vota moţiunea de cenzură în plen.

În ceea ce priveşte ALDE, parlamentarii partidului nu vor vota la moţiunea de cenzură, a anunţat liderul grupului senatorilor ALDE Daniel Zamfir. El a adăugat, miercuri, că urmează să fie stabilită o strategie la vot a parlamentarilor formaţiunii.

De altfel, premierul Viorica Dăncilă a declarat, la finalul şedinţei Comitetului Executiv al PSD de săptămâna trecută, că le-a transmis colegilor că cei care vor vota la moţiunea de cenzură riscă să fie excluşi din partid de către organizaţiile din care provin.

Moţiunea de cenzură la adresa Cabinetului Dăncilă a fost depusă şi citită miercuri, în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Textul moţiunii de cenzură face referire la eşecul organizării alegerilor, situaţia din Valea Uzului, dar şi încercările repetate de emitere a ordonanţelor de urgenţă pe justiţie.

Duminică, 26 mai 2019, românii au votat într-un mod covârşitor cea mai legitimă moţiune de cenzură împotriva celei mai toxice guvernări din ultimii 30 de ani! În 26 mai, românii au spus un DA categoric pentru o Românie normală şi un NU categoric discursului şi acţiunilor anti-europene şi anti-justiţie ale PSD! Sancţiunea împotriva PSD şi împotriva Guvernului vine direct de la cetăţeni, care au spus răspicat că nu mai vor un guvern incapabil să ducă ţara spre bine şi care are o singură prioritate făţişă – atacurile permanente la adresa justiţiei.

În doi ani şi jumătate, PSD şi ALDE au dezbinat o ţară întreagă, au distrus rolul instituţiilor fundamentale, au mutilat legi importante, au compromis şansa de a moderniza ţara şi au atentat constant la bazele democraţiei româneşti şi ale statului de drept! În 26 mai 2019, PSD a reuşit să ne unească pe toţi, pe cei de acasă şi din străinătate, ca să ne salvăm ţara din mâinile PSD şi am reuşit!„, se arată în textul moţiunii.

Moţiunea PNL, sub numele „Guvernul Dăncilă trebuie demis! Fără OUG-uri, fără parole de acces şi fără cozi la vot!”, are un mesaj adresat direct premierului.

Doamnă prim-ministru, Rolul dumneavoastră s-a încheiat! Nu mai aveţi niciun motiv şi niciun rost să mai rămâneţi prim-ministru. Puteţi pleca liniştită acasă, pentru că cetăţenii români v-au luat un bilet doar dus. Plecaţi, dar nu înainte să răspundeţi politic pentru atentatul la drepturile fundamentale pe care, împreună cu Teodor Meleşcanu şi Carmen Dan, l-aţi condus împotriva a milioane de români din diaspora. Acţiunile dumneavoastră din ziua votului nu trebuie să atragă doar răspunderea politică, adică demiterea din funcţia de prim-ministru, ci şi răspunderea legală! V-am avertizat de mai multe ori că, indiferent cine vă presează şi vă împinge la acţiuni ilegale şi anti-naţionale, cea care va răspunde legal sunteţi dumneavoastră„, arată partidele de opoziţie în textul moţiunii de cenzură.

Liderii Opoziţiei sunt de părere că Executivul Dăncilă trebuie demis pentru că în jurul lui sunt baroni locali care îşi doresc în continuare ordonanţe favorabile pe justiţie.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER