Conectează-te cu noi

Naţional

O nouă zi a fost declarată sărbătoare naţională. Când va fi celebrată Ziua Minorităţilor Naţionale

Publicat acum

pe

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de lege care prevede declararea şi ridicarea zilei de 18 decembrie la nivel de sărbătoare naţională, ca Ziua Minorităţilor Naţionale din România.

Proiectul privind declararea şi ridicarea la nivel de sărbătoare naţională a zilei de 18 decembrie, ca Ziua Minorităţilor Naţionale din România a fost adoptat cu 279 de voturi „pentru” şi 4 abţineri. Camera Deputaţilor este for decizional, iar legea merge la promulgare.

Proiectul de lege prevede că anual, cu prilejul sărbătoririi Zilei Minorităţilor Naţionale din România, se organizează manifestări culturale dedicate acestei sărbători.

Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi organizaţiile neguvernamentale interesate pot acorda sprijin logistic şi/sau financiar, pentru organizarea şi desfăşurarea manifestărilor dedicate sărbătoririi acestei zile„, se arată în proiectul de lege.

În România, dreptul la identitate este unul dintre drepturile fundamentale consacrate de către Constituţie. De asemenea, ziua de 18 decembrie este sărbătorită în fiecare an, aşa cum prevede şi Hotărârea de Guvern nr. 881/1998 pentru declararea zilei de 18 decembrie Ziua Minorităţilor Naţionale din România, putând vorbi de existenţa unei tradiţii în acest sens, potrivit expunerii de motive.

Adunarea Generală a ONU a adoptat, pe 18 decembrie 1992, Declaraţia cu privire la drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, etnice, lingvistice şi religioase, au precizat iniţiatorii, în expunerea de motive, motivând astfel alegerea date de 18 decembrie.

Proiectul de lege adoptat este altul decât propunerea UDMR de a declara ziua de 15 martie, Ziua maghiarilor de pretutindeni. Propunerea UDMR se află în etapa comisiilor la Camera Deputaţilor.

 

Sursa – Mediafax

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER