Conectează-te cu noi

Naţional

Organizatorii de evenimente își pierd autorizația de funcționare dacă nu respectă regulile sanitare

Publicat acum

pe

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a emis, azi, o nouă hotărâre prin care anunță că va suspenda autorizația de funcționare pentru organizatorii activităților și evenimentelor unde nu se respectă regulile de siguranță sanitară.

”Astăzi, 29 iunie, a avut loc ședința CNSU, condusă de Premierul Ludovic Orban, la finalul căreia a fost adoptată hotărârea numărul 32. Printre cele mai importante măsuri din hotărârea CNSU se regăsește propunerea instituirii sancțiunii complementare de suspendare a autorizației de funcționare pentru organizatorii activităților și evenimentelor, dacă în cadrul acestor evenimente nu sunt respectate regulile de siguranță sanitară.

Prin aceeași Hotărâre au mai fost adoptate propuneri de modificare a unor măsuri privind organizarea competițiilor sportive și a altor tipuri de activități.

De asemenea, CNSU a luat decizia de a menține lista statelor aflate în ”zona verde”, pentru care nu mai există obligația izolării la domiciliu pentru cetățenii care vin în România din respectivele țări, aprobată prin Hotărârile numărul 29 și 31.

Măsurile propuse și aprobate în ședința CNSU sunt bazate pe recomandările specialiștilor din Grupul de Suport Tehnico-Științific și vor avea aplicabilitate începând cu data de 1 iulie 2020”, se arată în comunicatul CNSU.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER