Social-Cultură
OZN, pe cerul comunei Bobâlna – FOTO
Aurel Cristea este un bărbat în vârstă de 53 de ani, patronul, prosper, al unei firme de construit garduri din fier forjat din comuna Bobâlna.
Actualmente bărbatul – originar din sat, unde locuiesc mama şi fratele său – are domiciliul în municipiul Dej, însă atelierul lui se află chiar în localitatea natală, astfel că face zilnic naveta la Bobâlna.
Este un om tăcut şi cumpătat, cum s-ar zice “cu capul pe umeri şi picioarele pe pământ”, care face un lucru doar după ce-l suceşte şi răsuceşte de câteva ori. Acesta ne mărturiseşte, sec, imediat după ce coboară dintr-un jeep elegant, că a descoperit în urmă cu câteva zile urmele unui O.Z.N., pe o păşune aflată la circa o jumătate de kilometru de grădina casei părinteşti. Apoi ne priveşte direct în ochi, să ne observe reacţiile. Distingem o oarecare reţinere la el, ca un fel de teamă ca nu cumva să-l credem “sărit”.
La rândul nostru, îl încurajăm să-şi continue istorisirea. Pare că ar vrea să dea înapoi, dar îşi dă seama că nu mai poate face acest lucru deoarece l-a „trădat” în ajun fratele său, poetul şi scriitorul Alexandru Cristea, cel care deţine şi funcţia de preşedinte al Asociaţiei Crescătorilor de Bovine din Bobâlna, un personaj cu un destin aparte, despre care autorul acestor rânduri a mai scris, de multe ori. Acesta ne-a anunţat, telefonic, entuziasmat, de la faţa locului, ce găsise fratele lui, dar numai după ce s-a convins cu propriii săi ochi de veridicitatea spuselor lui Aurel, potrivit Gazeta de Cluj.
Îşi începe Aurel relatarea întregii tărăşenii: “Apariţia O.Z.N.-ului a fost la sfârşitul lui iunie a acestui an, însă urmele le-am descoperit abia sâmbătă, 24 ocombrie, fiindcă în vară iarba era înaltă de aproape un metru şi ascundea arsurile de pe păşune, în formă de cerc.” După care continuă: “În acea noapte de vară, mă aflam în grădina casei, pe la ora 23.30, când am văzut pe dealul din apropiere o lumină mare, de formă cilindrică, de culoare cenuşie, înaltă de aproximativ 15-20 de metri. M-am uitat cu atenţie fiindcă am crezut că a pus cineva foc pe deal, dar am văzut că după vreo 4-5 minute, cilindrul uriaş – cât un bloc de vreo 3-4 etaje – s-a ridicat în aer, la o înălţime de vreo 200 de metri, după care a dispărut cu viteza fulgerului.
A doua zi, dis de dimineaţă, m-am dus la locul cu pricina, însă iarba era atât de mare, încât n-am văzut nicio urmă, pe sol, a aterizării obiectului, doar un miros persistent, ca de zinc ars. În continuare am neglijat problema, furat fiind de problemele zilnice. După un timp iarba a fost cosită, apoi a urmat o secetă şi abia într-un târziu au venit ploile. De pe urma acestora, iarba iarba a crescut din nou – însă nu foarte tare – şi acum, odată cu venirea anotimpului rece s-a uscat şi ea, făcând perfect vizibilă amprenta şederii acelui O.Z.N. văzut de mine, în vară.
Aşa cum vă ziceam, doar sâmbătă am realizat că în acea noapte de iunie n-am visat şi totul a fost aievea. Iar fratele meu – ieri, când a venit şi el la păşune a văzut urma şi apoi v-a sunat. Sincer să fiu, eu n-aş fi anunţat pe nimeni, de teama ridicolului, fiindcă în vară – când am deschis subiectul, pe departe, într-o convorbire avută cu nişte consăteni – aceştia s-au uitat ciudat la mine, aşa că m-am oprit.”
Intervine în discuţie şi fratele său, Alexandru, încântat teribil de subiect: “Prin august am văzut şi eu un astfel de obiect zburător, sub formă de farfurie, care se deplasa având o mulţime de lumini de poziţie. Mult mi-am dorit să ajung şi eu să văd aşa ceva şi uite că am ajuns să prind momentul acesta! Şi părinţii mei au văzut în 1977 trei astfel de obiecte, dar când m-au strigat să le văd şi eu acestea dispăruseră deja, trecuseră peste sat.” Cei doi o strigă pe mama lor, Lucreţia, în vârstă de 90 de ani, să iasă din casă şi să confirme cele relatate de el. Mărturiseşte femeia, fără să clipească, de parcă ar fi aşteptat demult să relateze acest eveniment unic: “Mă aflam în curte, alături de soţul meu – răposat, săracul în urmă cu 20 de ani – când deasupra noastră, la vreo o sută de metri, au apărut trei farfurii zburătoare. Totul se petrecea în plină zi – şi culmea, pe lângă faptul că suntem poziţionaţi la marginea satului, nimeni nu a fost acolo să confirme ce am văzut noi. Zburau încet, în şir indian, legănându-se parcă, luând direcţia spre Cluj, până au dispărut din raza vederii noastre…”
Ne deplasăm spre pe dealul din afara localităţii, păşind prin drumul noroios, de ţară. Ajunşi acolo, ni se confirmă ceea ce văzuseră cei doi fraţi: păşunea arsă în formă de cerc, având un diametru de vreo 8 metri, cu un punct în mijloc. Remarcăm, în proximitate, doi puieţi de nuc uscaţi, în timp ce, la vreo douăzeci-treizeci de metri de locul respectiv, alţi puieţi, plantaţi de ţărani, erau în continuare verzi.
Aflăm că terenul respectiv îi aparţine lui Augustin Faur, primarul comunei din perioada imediat de după revoluţie, aşa că după ce facem fotografiile de rigoare pornim spre gospodăria fostului primar, doar-doar ne-o lămuri acesta asupra provenienţei cercului straniu de pe terenul său.
În momentul când ne prezentăm în faţa sa, suntem uşor dezamăgiţi: Faur ne-a mărturisit, cu sinceritate, că habar n-are despre ce vorbim. Arată că singurul lucru pe care-l ştie despre locul respectiv este acela că doi din cei cinci nuci plantaţi acolo s-au uscat. Aşa-i spusese nepotul său, care fusese recent pe păşune. “Eu n-am fost demult pe terenulacela şi astă-vară mi-a cosit iarba de pe coastă un vecin, care n-a observat însă, nici el, nimic. Eu am mai auzit de poveşti de-astea cu farfurii zburătoare, dar la noi în sat, până acum, deloc. Dar îl cred pe Aurel Cristea, consăteanul meu, fiindcă e un om absolut respectabil şi de încredere şi, pentru că m-aţi făcut curios, aşa că am să fug eu, imediat, până acolo, să văd ce se află acolo”, a declarat pentru Gazeta de Cluj, Augustin Faur.
