Meteorologii anunţă că, miercuri, până la ora 22.00, va continua să plouă în majoritatea regiunilor ţării şi se pot depăşi...
Poliţiştii Biroului Urmăriri au fost sesizaţi despre faptul că, la data de 24 septembrie 2018, VLAD IOAN, în vârstă de 44 de ani, a plecat cu...
În baza probatoriului administrat, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat cercetat pentru comiterea infracțiunilor de proxenetism...
Problemele care au dus la imposibilitatea funcţionării Sistemului Informatic al Cazierului Judiciar Român ROCRIS au fost remediate, anunţă Poliţia Română, precizând că de marţi se pot...
Studenţii care învaţă în Cluj-Napoca reclamă costurile ridicate ale vieţii şi cheltuielile extrem de mari din oraş cărora trebuie să le facă faţă, începând de la...
Un bărbat, de 30 de ani, din Uriu, pe numele căruia autorităţile din Marea Britanie au emis un mandat european de arestare în vederea judecării, a...
Sâmbătă, 29 septembrie, în jurul orei 21:00, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Apahida au fost sesizați, prin apel unic de urgență 112, cu privire...
Primăria Municipiului Dej, Direcția Tehnică, Serviciul de Urbanism și Amenajarea Teritoriului anunță DEZBATERE PUBLICĂ – CONSULTAREA POPULAȚIEI cu privire la documentațiile: PUZ – construire locuință P+E, în...