
Un accident rutier s-a petrecut în această după-amiază, în jurul orei 16:15, pe strada Șomcutului din municipiul Dej. În urma...




Azi-noapte, în jurul orei 01.30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene au înregistrat cu aparatul...













Angajați din cadrul Primăriei Dej și beneficiari ai venitului minim garantat au participat ieri, 4 aprilie, la acțiunea „Împreună pentru un oraș mai curat” organizată de...

Peste 150 de credincioşi greco-catolici, seminarişti şi preoţi, au participat, miercuri, în Cluj-Napoca, la procesiunea Drumul Crucii, în care un tânăr l-a interpretat pe Isus Hristos...

Curtea de Apel Cluj l-a condamnat pe Vasile Coman, un pensionar,la doi ani şi trei luni de închisoare cu executare pentru infracţiune asimilată terorismului după ce...

Ordinul ministrului Finanţelor, prin care se stabileşte ce instituţii vor primi salariile pe luna martie, pe data de 5 aprilie, adică înainte de Paşte, a fost...

Consiliul Judeţean (CJ) Cluj a aprobat miercuri într-o şedinţă extraordinară 4,5 milioane de lei, bani nerambursabili, pentru biserici, instituţii sportive, de cultură şi de tineret, scrie...

Polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Gherla au depistat un tânăr, de 16 ani, care conducea un ATV neînmatriculat și fără a avea permis de conducere. Marți...
Un tânăr, de 22 de ani, a fost depistat de polițiștii din Dej conducând un autoturism pe raza localității Recea Cristur, deși nu deține permis de...