
În noaptea de 08/09 noiembrie, în intervalul orar 19:00-07:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej – Secția 5 Poliție Rurală...




Luni, 17 aprilie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au depistat în trafic un autoturism care se deplasa cu viteza de...













Organizatorii Untold au anunţat că vor suporta integral costurile de reabilitare a Parcului Central din Cluj-Napoca, unde s-a desfăşurat o parte din festival, acestea ridicându-se la...
Ministrul Afacerilor Interne a anunţat intenţia de a modifica legea în sensul extinderii valabilităţii paşaportului de la cinci la zece ani, după ce Federaţia Asociaţiilor de...

În cursul acestei dimineți, în jurul orei 06:30, a fost anunțat un incendiu într-un spațiu comercial, aflat la parterul unui bloc patru etaje, din municipiul Câmpia...

Compania Naţională Poşta Română informează că în ziua de marţi, 15 august, Sarbătoarea Adormirea Maicii Domnului, toate oficiile poştale din mediul urban şi rural vor fi...
Pentru ca cetăţenii să se bucure în linişte şi siguranţă de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, în perioada premergătoare sărbătorii şi în timpul acesteia, la nivelul Inspectoratului...

În contextul unui trafic crescut prilejuit de Sărbătoarea Sfintei Maria, CFR Călători operează cu întreg parcul activ de material rulant și programează suplimentar, OPERATIV, capacități (vagoane...
Programul de lucru al Serviciilor publice de pașapoarte va fi modificat pentru a veni în sprijinul populației, dar mai ales pentru prevenirea aglomerației din ziua de...