
Un proiect de hotărâre care prevede interzicerea jocurilor de noroc în Dej se află în consultare publică. Primăria Municipiului Dej...




Primăria Municipiului Dej în colaborare cu Garnizoana Dej organizează luni, 1 Decembrie, manifestări dedicate ZILEI NAŢIONALE a ROMÂNIEI. Activităţile vor...














Jumătatea de vest a țării a intrat sub cod galben de vreme rea până vineri seară, fiind așteptate ploi torențiale, vijelii, descărcări electrice dar și căderi...

Echipa de fotbal Unirea Dej a anunțat, azi, prin intermediul conturilor oficiale de Facebook și Instagram, despărțirea de cinci jucători. Este vorba despre Dorian RAILEAN, Bogdan...

Ordinul ministrului Educaţiei pentru modificarea şi completarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, care prevede că mediile se pot încheia cu două...
Sindicaliştii din sănătate vor declanşa miercuri o grevă japoneză în instituţiile publice de sănătate şi asistenţă socială, fără întreruperea activităţii, până la rezolvarea revendicărilor, a anunţat...

Echipa de fotbal Unirea Dej a anunțat azi, prin intermediul site-ul oficial, numele noului antrenor, cel care îl va înlocui pe Dragoș Militaru. Este vorba despre...

Primăria Municipiului Dej anunță demararea lucrărilor de frezare a părții carosabile în scopul pregătirii suprafaței pentru turnarea primului strat de asfalt pe strada 1 Mai. În...

Un cutremur cu magnitudinea 5,3 s-a produs, în această seară, în județul Arad, fiind resimţit în mai multe oraşe din ţară, între care și municipiul Dej....