Conectează-te cu noi

Sport

Paul Papp, NEMULȚUMIT! Academia sa de fotbal din Dej nu a primit niciun ban de la primărie

Publicat acum

pe

În urmă cu doar o zi, pe 4 aprilie, Primăria Municipiului Dej a făcut publică lista proiectelor sportive și culturale selectate pentru a primi finanțare nerambursabilă.

Deși se împart sume de consistente cluburilor de fotbal din municipiul Dej, Academia de Fotbal Paul Papp, cea care pregătește micuții sportivi dejeni pentru a deveni fotbaliști, nu a primit niciun leu de la municipalitate, deși a depus un proiect în acest sens.

Internaționalul dejean Paul Papp ne-a contactat și ne-a declarat că este extrem de revoltat și nu înțelege cum Primăria Municipiului Dej a alocat diferite sume de bani unor cluburi de fotbal din Liga a IV-a și a V-a, unde media de vârstă este undeva la 40 de ani, iar Academiei de Fotbal Paul Papp nu a acordat nici măcar un leu.

Tu ca și primărie nu aloci fonduri unor copii de 11-12 ani și aloci fonduri unor echipe de Liga a 4-a și a 5-a cu o medie de vârstă de 40 de ani care nu mai pot face performanță”, a precizat Paul Papp.

Acesta ne-a mai declarat că Academia de fotbal Paul Papp susține performanța și nu înțelege de ce Primăria Dej susține amatorismul.

Nu e posibil să încurajăm amatorismul și noi să nu primim nimic. De ce să nu primim? Pentru că batem cu 3-2 pe CFR CLUJ la U11 și U12? Pentru că avem rezultate și toți banii îi investim în copii – echipamente, mingi, transport și taxe către AJF? E o bătaie de joc”, este de părere internaționalul dejean.

Cum pot consilierii să voteze împotriva alocării fondurilor și către Academia Paul Papp Dej? De ce? Că nu văd logica. Avem o logica? Să mă scuze echipele din eșaloanele inferioare, dar eu așa văd situația. Și cred că o văd bine și sănătos”, a mai spus Paul Papp.

Acesta consideră că i se pun bețe în roată, singura lui dorință fiind doar de a-i îndruma pe cei mici către sport și performanță.

Eu nu bag niciun ban în buzunarul meu pentru că nu am niciun fel de interes! Încerc să le ofer copiilor niște condiții bune și să îi îndrum către sport și performanță, dar văd că mi se pun bețe în roată. Sunt o persoană trecuta prin viață și nu sunt prost! Asta e rea voință, dar o sa discutăm și despre asta, mai târziu”, a conchis jucătorul lui Sivasspor.

Am încercat să obținem un punct de vedere de la Primăria Municipiului Dej și ni s-a transmis că în cursul zilei de astăzi, 5 aprilie, va fi emis un comunicat care va releva modalitatea de calcul și de selecție a proiectelor sportive și culturale care vor primi finanțare nerambursabilă.

ACTUALIZARE: Primăria Dej a revenit cu un comunicat vag. ”În fiecare an Primăria Municipiului Dej alocă din bugetul local și raportat la acesta, fonduri pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor în domeniile cultură, educație, social și sport.

Pentru anul 2018, procedura a fost demarată în luna februarie iar în urma analizei dosarelor depuse pe toate domeniile, a fost făcut public raportul intermediar de evaluare.

Ulterior publicării raportului, în aceste zile,  conform procedurilor se pot depune contestații, până în acest moment fiind înregistrate contestații la Registratura Primăriei Municipiului Dej. Urmează ca în termenul prevăzut de regulament , comisia de soluționare a contestațiilor să se întrunească, pentru a analiza și soluționa contestațiile”, arată Morar Costan, primarul municipiului Dej.

Reclamă
Protejat cu parola. Introdu parola pentru a vedea comentariile.

Protejat cu parola. Introdu parola pentru a vedea comentariile.

  1. Pop Tiberiu

    2018-04-05 la 2:13:33 PM

    Daca e asa cum spune paul papp sa i fie rusine primariei dej

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER