Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Polițiștii au „descins” ieri la școala din Chiuiești. Vezi de ce – FOTO

Publicat acum

pe

Ieri, 30 martie 2017, în cadrul programului național „Școala Altfel”, la Școala Gimnazială Chiuiești s-a desfășurat o activitate din cadrul proiectului educativ „Poliția alături de noi”, proiect coordonat de prof. Bob Cristina-Nastasia.

În realizarea activității a fost implicat Biroul pentru Analiza și Prevenirea Criminalității, Serviciul Criminalistic, Serviciul de Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, Gruparea de Jandarmi Mobila a Județului Cluj, Biroul Rutier din cadrul Poliției Municipiului Dej, Postul de Poliție Comunal Cășeiu, Primăria Comunei Chiuiești și Centrul de Promovare Turistică Chiuiești.

La acest eveniment au participat subcomisar Câmpean Alin, comisar Câmpan Ioan-Dan, comisar Pop Gina Ioana Ștefania, agent șef principal Morar Traian și primarul Mihuț Gavril.

Dresajul canin, intervenția câinilor antrenați în capturarea persoanelor agresive, posibilitatea de a vedea o mică parte din activitatea unui polițist criminalist, observarea și mânuirea armelor existente în dotarea poliției, observarea unui echipaj de poliție rutieră, concurs de mers pe role printre jaloane, concurs de mers cu bicicleta printre jaloane sunt activitățile care au încântat elevii.

Participanții la concursul de mers pe role printre jaloane și concursul de mers cu bicicleta printre jaloane au fost premiați.

La activitățile instituției de învățământ din Chiuiești s-au alăturat și elevi de la Școala Gimnazială „Avram Iancu” Dej, dar și de la Școala Gimnazială Cîțcău.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER