Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Polițiștii din județul Cluj au demarat o campanie împotriva folosirii telefonului mobil la volan – VIDEO

Publicat acum

pe

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj au demarat o campanie de informare şi prevenire a accidentelor rutiere produse pe fondul neatenţei la volan, în special a folosirii telefonului mobil.

Sub deviza „Nu te lasă condus de telefon!”, poliţiştii rutieri, împreună cu cei de prevenire, vor acţiona pentru responsabilizarea participanţilor la trafic, prin conştientizarea riscurilor pe care le implică manevrarea telefonului mobil la volan, chiar şi pentru câteva secunde.

Scopul acestui demers este salvarea de vieţi omeneşti.

Prin Ordonanţa de Urgenţă 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, actualizată, conducătorilor de vehicule le este interzisă folosirea telefoanelor mobile atunci când aceştia se află în timpul mersului, cu excepţia celor prevăzute cu dispozitive tip „mâini libere”. Şoferii trebuie să fie conştienţi că, pe lângă faptul că încalcă legea atunci când utilizează telefonul mobil la volan, pun în pericol atât vieţile lor cât şi ale celorlalţi!

Recomandăm participanţilor la trafic să fie prudenţi, să respecte regulile de circulaţie şi să nu pună în balanţă telefonul mobil cu viaţa lor, a celor dragi şi a celorlalţi participanţi la trafic!”, transmite IPJ Cluj.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER