Ştiri din zonă
Polițiștii din județul Cluj, START programului „Săptămâna prevenirii criminalității”
Publicat acum
9 anipe
de
Dorin Cociș
Începând de azi, poliţiştii vor intensifica activităţile preventive pe raza judeţului Cluj, în cadrul programului „Săptămâna prevenirii criminalităţii”.
Pe parcursul a 7 zile, poliţiştii vor fi implicaţi în parteneriate cu şcoli, licee, ONG-uri, administratori de imobile, aflându-se în mijlocul cetăţenilor pentru transmiterea unor recomandări, mesaje preventive.
Tematica săptămânii prevenirii cuprinde prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului (în cadrul întâlnirilor cu persoanele vârstnice, cu preşedinţii asociaţiilor de proprietari/locatari), prevenirea criminalităţii informatice (la întâlnirile cu elevii), prevenirea violenţei în familie (în discuţiile cu reprezentanţii ONG-urilor care acţionează în domeniu) sau zilele siguranţei rutiere.
Poliţiştii de prevenire, proximitate, ordine publică şi poliţie rutieră vor fi în unități de învățământ, centre sociale și în trafic, acolo unde îi puteţi întreba despre cum să fiţi mai preventivi şi în siguranţă.
FOTO – Arhivă
Citește și:

Droguri în loc de dulciuri! Tânăr săltat de jandarmi, la Dej, în noaptea de Moș Nicolae – FOTO

Beat, cu permisul suspendat și fără noroc: tânăr din Chiuiești, reținut de Moș Nicolae în uniformă de polițist

Femeie lovită în cap cu telefonul. Agresorul, reținut de polițiștii din Gherla și apoi arestat













