Social-Cultură
Pompier din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej, printre salvatorii bărbatului accidentat de tren în Gherla – FOTO
Publicat acum
6 anipe
de
Dorin CocișPlutonierul major Vasile Mărginean venea spre casă, după ce ieșise din tura de serviciu, când a văzut un bărbat rănit de un tren, care tocmai plecase din stația CFR Gherla.
Bărbatul rănit, trecut de 80 de ani, a încercat să se urce în tren din mers, moment în care piciorul stâng i-a fost prins și zdrobit de la genunchi în jos de roata garniturii de tren
Cu o experiență de peste 11 ani în cadrul echipajelor de prim-ajutor SMURD, pompierul a realizat pe loc agonia prin care trecea bărbatul și într-o suflare i-a sărit în ajutor
Alături de acesta au venit și polițiștii de la Postul de Poliție Transporturi feroviare Gherla – agent șef principal Iuliu Gabriel Chiș și agent șef adjunct Claudia Rad, care au solicitat intervenția unei ambulanțe prin numărul unic de urgență 112.
Rănile sângerau masiv, iar pierderea de sânge putea să-i fie fatală, dacă nu reușea să fie redusă printr-un garou improvizat dintr-o curea, strânsă puternic în jurul piciorului.
După sosirea echipajului de ambulanță pompierul a continuat sprijinul său pentru a urca și fixa rănitul pe targă, l-a dezbrăcat pentru a-i putea fi administrate lichide prin perfuzii, l-a acoperit cu folia de protecție termică, i-a pus electrozii pentru monitorizare și i-a luat tensiunea
Polițista l-a însoțit în ambulanță până la spitalul Gherla, unde a fost pregătit pentru a fi transportat la UPU-SMURD Cluj-Napoca
Pompierul, cu hainele impregnate de sângele pierdut de rănit, a plecat spre casă cu speranța că a făcut tot ce a putut pentru a-l salva, cu certitudinea că nu va fi întrebat de soția lui despre hainele pline de sânge, fiind convinsă că soțul ei a reacționat în cunoștință de cauză, având curaj și devotament.
CITEȘTE ȘI:
ACCIDENT FEROVIAR la Gherla! Bărbat agățat de tren, rănit grav la un picior