Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Pompierii clujeni se confruntă cu o creștere a numărului de incendii de vegetație. APELUL făcut de ISU Cluj – FOTO

Publicat acum

pe

În ultima perioadă, pompierii clujeni s-au confruntat cu o creștere semnificativă a numărului de incendii, generate de arderile de vegetație uscată scăpate de sub control.

”Este o situație care revine în fiecare an și care reprezintă un pericol real pentru bunurile oamenilor, fondul forestier sau zonale protejate care sunt în vecinătatea terenurilor pe care se manifestă aceste arderi scăpate de sub control.

În ultima săptămână echipajele ISU Cluj au acționat pentru stingerea a 34 de incendii, provocate, în mare parte, de neglijența celor care curăță terenurile agricole sau pășuni, fără a respecta măsurile minime de apărare împotriva incendiilor, care se impun în astfel de situații.

Arderile din ultima săptămână au cuprins suprafețe care cumulează sute de hectare, au distrus case de vacanță sau anexe gospodărești și multe dintre acestea au avut loc în vecinătatea fondului forestier. Din păcate, a fost înregistrat și un deces al unui bărbat din municipiul Dej, care a încercat să stingă un astfel de incendiu până la sosirea pompierilor.

De cele mai multe ori, aceste incendii izbucnesc simultan, în locații greu accesibile din afara localităților, iar dislocarea forțelor de intervenție în zonele respective poate afecta timpul de răspuns în cazul urgențelor majore, care pot apărea între timp. De asemenea, nu putem să nu amintim de risipa de resurse care o presupun toate aceste intervenții din cauza acțiunilor iresponsabile a câtorva persoane.

Atragem încă o dată atenția asupra faptului că igienizarea terenurilor agricole și a pășunilor se realizează cu respectarea regulilor de prevenire și stingere a incendiilor, iar nerespectarea acestora se sancționează cu amenzi de până la 2500 lei, în conformitate cu Hotărârea de Guvern nr. 537 din 2007, iar dacă se pune în pericol fondul forestier, amenda poate urca până la 5000 de lei, conform Legii nr. 171 din 2010.

Arderile de vegetație uscată pentru igienizarea terenurilor agricole sau a pășunilor se realizează doar după ce se obține permisul de lucru cu focul, eliberat, prin grija primarului, de către șeful Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență sau persoana desemnată în acest sens.

În scopul preîntâmpinării unor astfel de evenimente, reamintim cetățenilor, ca în cazul efectuării lucrărilor de igienizare prin arderea resturilor vegetale, este obligatoriu să supravegheze arderea în permanență și să se asigure că jarul este stins în momentul finalizării lucrării. De asemenea, trebuie asigurate mijloacele de primă intervenție pentru stingerea flăcărilor, dacă acestea scapă de sub control, cum ar fi lopeți, măturoaie, lăzi cu nisip, găleți sau rezervor cu apă, ș.a. Este imperioasă respectarea distanțelor de siguranță față de locuințe, anexe gospodărești, depozite de furaje, plantații, păduri, căi de circulație, rețele electrice, rețele de telefonie, sonde, conducte ce transportă gaze și lichide combustibile a generat în unele situații, pe lângă pagube materiale și efecte cum ar fi scoaterea din funcțiune a instalațiilor electrice, de telefonie ori a afectat desfășurarea în bune condiții, a circulației rutiere, periclitând siguranța participanților la trafic.

Arderea miriștii se face cu respectarea următoarelor prevederi generale:

a) condiții meteorologice fără vânt;

b) parcelarea miriștii în suprafețe de maximum zece hectare, prin fâșii arate;

c) izolarea zonei de ardere față de căi de comunicație, construcții, culturi agricole vecine, instalații, fond forestier, prin executarea de fâșii arate;

d) desfășurarea arderii numai pe timp de zi;

e) asigurarea, până la finalizarea arderii, a personalului de supraveghere şi stingere a eventualelor incendii;

f) asigurarea, pentru suprafețe de ardere mai mici de cinci hectare, a substanțelor și mijloacelor de stingere necesare;

g) asigurarea, în cazul suprafețelor de ardere mai mari de cinci hectare, a unui plug, a unei cisterne cu apă, a mijloacelor de tractare și a personalului de deservire.

Arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale se execută cu respectarea următoarelor prevederi generale:

– condiții meteorologice fără vânt;

– colectarea în grămezi a resturilor vegetale în cantități astfel încât arderea să poată fi controlată;

– executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcții și să nu afecteze rețelele electrice, de comunicații, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;

– curățarea de vegetație a suprafeței din jurul fiecărei grămezi pe o distanță de 5 metri;

– desfășurarea arderii numai pe timp de zi;

– asigurarea mijloacelor și materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;

– supravegherea permanentă a arderii;

– stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;

– interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor.

În zona de siguranță a căii ferate, vegetația uscată și resturile vegetale se curăță obligatoriu de către proprietarii de drept ai terenurilor.

Zona de siguranță a drumurilor naționale și județene se curăță obligatoriu de vegetația uscată și resturile vegetale de către administratorii acestora și, după caz, de proprietarii de drept ai terenurilor.

Pentru prevenirea unor eventuale accidente de circulație, urmare a scăderii vizibilității în timpul utilizării focului deschis, lucrările de igienizare se vor efectua în prezența permanentă a unei persoane în zona drumurilor publice.

Utilizarea focului deschis nu se admite la distanțe mai mici de 40 metri față de locurile cu pericol de explozie: gaze și lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc., respectiv 10 metri față de materiale sau substanțe combustibile: lemn, hârtie, textile, carton, asfalt, bitum, ulei, etc.”, transmite ISU Cluj.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER