Administraţie
Prefectul Gheorghe Vușcan, prezent la Dej în cadrul unei întâlniri pe teme cadastrale – FOTO
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin CocișSala Mare a Primăriei Municipiului Dej a găzduit astăzi, 25 aprilie, o întâlnire organizată de Instituţia Prefectului Judeţului Cluj pe probleme specifice administraţiei publice locale.
Întâlnirea la care a participat Prefectul Judeţului Cluj, Ioan Gheorghe Vuşcan, directorul O.C.P.I. Cluj, Emil-Iliaș Mănășturean, irectorul A.P.I.A. Cluj, Adrian Zaharia şi specialişti din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Cluj, a reunit reprezentanţi ai primăriilor din zona Dej-Gherla şi a abordat tematici privind realizarea activităţilor premergătoare demarării procedurii de finanţare a lucrărilor de înregistrare sistematică pe sectoare cadastrale, precum şi precizări legislative cu impact asupra autorităţilor administraţiilor publice locale.
„Mă bucur că Primăria Dej a găzduit această întâlnire, care preocupă administraţiile locale din toată zona. Reuniunea a fost una utilă, prin temele şi problemele discutate şi apreciez iniţiativa Prefecturii Cluj de a organiza întâlnirea în zona noastră, deoarece trebuie să fim cât mai informaţi şi mai eficienţi, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor, pe care îi reprezentăm”, a declarat edilul municipiului Dej, ing. Morar Costan.