Conectează-te cu noi

Naţional

PRIMA CASĂ 2019. Programul, la un pas de lansare

Publicat acum

pe

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) lansează programul „Prima Casă 2019”, ca urmare a primirii, din partea Ministerului Finanţelor Publice (MFP), a acordului de distribuire pentru suma de 1,987 miliarde de lei din plafonul total de 2 miliarde lei alocat pentru acest an.

„Programul Prima Casă 2019 beneficiază de aceleaşi condiţii de acordare a garanţiei statului român pentru finanţările aprobate de băncile participante”, au subliniat reprezentanţii Fondului.

Începutul anului 2019 marchează pentru FNGCIMM, în calitate de mandatar al statului prin MFP, debutul unei etape noi în derularea proceselor operaţionale dedicate Programului Prima Casă, şi, totodată, materializarea unuia dintre principalele obiective strategice ale instituţiei – digitizarea şi automatizarea fluxurilor interne de lucru, ca urmare a implementării unor proiecte demarate in cursul anului 2018.

Apărut la începutul anului 2009, programul Prima Casă era destinat iniţial doar persoanelor cu vârsta de până la 35 de ani. Dacă această condiţie a fost modificată, creditul imobiliar a rămas cu un avans de minimum 5% şi cu costuri totale de finanţare plafonate.

„Până la finele anului 2018, FNGCIMM a acordat peste 260.000 de garanţii şi promisiuni de garantare pentru achiziţionarea sau construcţia de locuinţe pe întreg teritoriul României. Suntem pregătiţi de lansarea etapei corespunzătoare celui de-al unsprezecelea an al programului cu procese operaţionale îmbunătăţite, cu tehnologii noi, cu parametri ce se situează în tendinţele actuale din sectorul financiar”, a declarat Gheorghe Lăpădat, directorul general al FNGCIMM.

Programul Prima Casă 2019 va fi derulat prin intermediul următoarelor 15 bănci finanţatoare: BRD-GSG, BCR, Banca Transilvania, CEC Bank, ING Bank, Raiffeisen Bank, OTP Bank, Banca Românească, Unicredit Bank, Garanti Bank, First Bank, Marfin Bank, Credit Agricole, Leumi Bank şi Intesa Sanpaolo Bank.

Plafonul total al garanţiilor ce pot fi emise în acest an este în cuantum de 2 miliarde de lei, fiind aprobat prin Hotărârea de Guvern nr.93/2019.

Noua aplicaţie de extragere / prelucrare automată a informaţiilor, denumită la nivelul FNGCIMM „Alex”, utilizează tehnologia OCR – Recunoaşterea Optică a Caracterelor (Optical Character Recognition) şi facilitează transferul automat al datelor primite de la partenerii bancari în sistemul informatic al instituţiei, scrie Mediafax.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER