Conectează-te cu noi

Administraţie

Primăria Dej acordă despăgubiri celor afectați de furtună. Ce trebuie să faci

Publicat acum

pe

Primăria Municipiului Dej anunță cetățenii care au fost afectați de furtuna din cursul zilei de ieri, 17 septembrie, că pot să depună solicitări la Registratura Primăriei Municipiului Dej, pentru a se putea interveni la evaluarea pagubelor de către Comisia de constatare a pagubelor, în vederea acordării de despăgubiri.

De asemenea având în vedere că în timpul furtunii au fost afectate și rețelele de electricitate, telefonie și cablu, se impune ca furnizorii acestor servicii să continue verificările și intervențiile la refacerea rețelelor și relocarea cablurilor care au ajuns pe carosabil sau trotuare, pentru a nu reprezenta un pericol pentru cetățeni.

Primăria Municipiului Dej continuă prin Serviciul Administrării Domeniului Public( SADP), intervențiile pentru descongestionarea zonelor blocate de copaci sau acoperișuri căzute.

Din păcate la distanță de două săptămâni, o nouă furtună a afectat municipiul nostru, cu o intensitate mai mare. Au fost înregistrate pagube materiale, dar mă bucur că nu au fost victime. Un bilanț provizoriu arată un număr de aproximativ 30 blocuri afectate, unități de învățământ, aproximativ 20 de mașini avariate și zeci de copaci căzuți. La fel ca la furtunile anterioare am fost pe teren pentru a vedea exact care este situația, alături de echipaje de la Detașamentul de Pompieri, Electrica și angajați de la SADP.

S-a intervenit și se intervine în continuare, am mobilizat două comisii de constatare pagube, astfel încât în urma vizitelor în teren la fiecare zonă afectată, să poată fi întocmit un raport, în vederea inițierii unui proiect de hotărâre pentru acordarea de despăgubiri. La fel cum am procedat la furtunile anterioare, vom încerca să acordăm sprijin celor afectați, însă vom putea acoperi doar parțial pagubele produse”, a transmis edilul municipiului Dej, ing. Morar Costan.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER