Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Primarul din Uriu își face dreptate cu propria mână! A luat o secure și a început să spargă geamurile unui bar din comună – VIDEO

Publicat acum

pe

Primarul comunei Uriu, Petru Șerban, s-a hotărât să pună chiar el în aplicare decizia de a demola un bar din sat construit fără autorizaţie. Aşa că a luat un topor şi nu s-a lăsat până nu a făcut zob geamurile localului. Sătenii sunt totuşi nedumeriţi de zelul edilului, pentru că barul funcţiona de 25 de ani, cu autorizaţii anuale emise de acelaşi primar.

Localnicii din localitatea Uriu au suprins pe imagini momentul în care primarul încearcă să demoleze de unul sigur clădirea cu un topor. Doar câteva zeci de minute au fost necesare că edilul să devasteze locul. Toate bunurile proprietarului sunt acum într-un spaţiu al Primăriei, iar dacă vrea să le recupereze o poate face în maximum 30 de zile.

Totul s-a întâmplat din cauza că vechii proprietari au construit barul fără autorizaţie pe domeniul public, acum 25 de ani. Însă, de atunci şi până anul trecut acelaşi edil a semnat certificatul de funcţionare al localului, semn că totul era în regulă, iar actul era valabil până la sfârşitul lunii iulie a acestui an. Se pare că primarul s-a răzgândit pentru că vrea să facă o piaţă locală, chiar în locul acelui spaţiu.

Proprietarul barului este hotărât să depună plângere la poliţie împotriva edilului.

 

Sursa – stirileprotv.ro

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER