Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Primii ”Dragoni Transilvani” au ajuns ACASĂ – FOTO

Publicat acum

pe

militari intoarcere Afganistan (2)

La începutul acestei săptămâni primul detașament din cadrul Batalionului 811 Infanterie Protecția Forței “DRAGONII TRANSILVANI” a plecat spre casă din Baza Aeriană Kandahar.

Începută pe data de 12 august prin dislocarea primilor militari din batalion, această misiune a durat, iată, mai bine de șase luni. Au fost emoții la ceremonia de plecare în misiune desfășurată la începutul lunii august în Piața Bobâlna din Dej în prezența reprezentanților Ministerului Apărării Naționale, a autorităților locale, dar mai ales în prezența membrilor familiilor.

Pentru îndeplinirea mandatului misiunii militarii batalionului au executat pe perioada dislocării patrule îmbarcate şi debarcate, cu deplasare terestră și aeriană, pe căile de comunicaţii din aria de operaţii, pentru asigurarea libertăţii de mişcare a forţelor aliate şi a civililor, securizarea căilor şi punctelor de acces din baza de dislocare şi nu în ultimul rând, asigurarea reacţiei imediate cu trupe la incidente şi ameninţări din afara sau interiorul bazei.  S-au efectuat misiuni de căutare a diferitelor tipuri de explozive improvizate și a elementelor de armament și muniție. S-au angajat discuții cu șefii structurilor militare și de securitate afgane din zona de responsabilitate, s-a participat la adunări ale principalilor responsabili în domeniul securității din administrația locală afgană. S-au desfășurat misiuni în cooperare cu partenerii americani pentru sprijinul militarilor din Armata Națională Afgană și a Poliției Afgane în efortul lor de furnizare a securității pentru populația civilă din zona de responsabilitate. De asemenea au fost inițiate și desfășurate proiecte pentru dezvoltarea infrastructurii, de dotare a unor spații pentru desfășurarea cursurilor precum și distribuire de materiale școlare și de îmbrăcăminte pentru copiii afgani.

Pot părea puține și simple, dar în spatele fiecărei acțiuni pomenite mai sus au stat timp de peste șase luni efortul și sudoarea militarilor din Dej, ore și zile de concentrare într-un spațiu fierbinte la propriu și figurat și, mai ales, extrem de periculos.

Deși o parte din colegii lor au ajuns deja pe pământ românesc, cei rămași în Afganistan au înțeles că misiunea trebuie dusă până la capăt, un ultim salt, pentru a preda mai departe aria de responsabilitate.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER