Social-Cultură
Principele Nicolae al României va pedala peste 1.000 de kilometri. Ajunge și la Dej la sfârșitul lunii
Publicat acum
10 anipe
Principele Nicolae al României va pedala peste 1.000 de kilometri alături de campionul național la ciclism, Alex Ciocan. La Dej, cei doi vor ajunge pe 23 aprilie.
Turul ciclist caritabil “Cărțile copilăriei pe bicicletă” este un eveniment unic în România, ce se va desfășura în perioada 23 aprilie – 3 mai. ASR Principele Nicolae al României va traversa nu mai puțin de 13 județe în 9 zile, din Sighetu Marmației până în Constanța.
ASR Principele Nicolae al României va pedala în beneficiul proiectelor inițiate de Asociația Curtea Veche pentru promovarea lecturii la nivel național. ”53,3% dintre români au probleme de alfabetizare și, prin urmare, scopul <<Cărțile copilăriei pe bicicletă>> este să obținem susținerea necesară pentru a putea implementa proiectul la nivel național. Educația este o investiție în viitor, iar prin intermediul donațiilor și a cluburilor de lectură dorim să reducem procentul copiilor cu probleme de alfabetizare din România, oferindu-le șansa pe care fiecare dintre ei o merită”, a declarat ASR Principele Nicolae al României.
Cei care nu practică acest sport și doresc să se implice, pot accesa profilurile de fundraising ale bicicliștilor create pe site-ul www.asociatiacurteaveche.ro/pebicicleta și susține cauza cu o donație online. Fiecare sumă donată ajută la integrarea copiilor din mediul rural în programul național de lectură “Cărțile copilăriei”, prin care Asociația Curtea Veche realizează donații de carte și creează cluburi de lectură în comunități din medii defavorizate.