Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Prins pe o motocicletă neînmatriculată, fără permis. Avea și o alcoolemie de toată frumusețea. De ce a sfârșit arestat

Publicat acum

pe

Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Apahida au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 32 de ani, din comuna Apahida, cercetat pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

În fapt, la data de 19 noiembrie a.c., în jurul orei 23.10, polițiștii l-au depistat pe cel în cauză, în timp ce se deplasa cu o motocicletă pe DN1C – E576, pe raza localității Sânnicoară, fără a poseda permis de conducere

De asemenea, din verificările polițiștilor a reieșit faptul că autovehiculul condus nu era înmatriculat.

Testat cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație în valoare de 1.06 mg/l alcool pur în aerul expirat, însă bărbatul a refuzat transportarea la o unitate medicală pentru prelevarea probelor biologice .

Cel în cauză a fost condus și predat reprezentanților unui Centru de Reținere și Arestare Preventivă în vederea executării măsurii preventive a reținerii, dispuse.

Ulterior, la data de 20 noiembrie, magistrații din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca au emis pe numele acestuia un mandat de arestare la domiciliu pentru 30 de zile.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER