Ştiri din zonă
UPDATE! Profesorii din județul Cluj nu vor mai intra în GREVĂ GENERALĂ
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin CocișSindicaliștii din învățământ din sectorul 6 al Capitalei și din Cluj urmau să intre astăzi în grevă, potrivit afirmațiilor făcute de președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Simion Hăncescu.
UPDATE:
Condițiile legale pentru declanșarea grevei generale la nivelul tuturor sindicatelor afiliate la Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) nu sunt întrunite, însă acest lucru nu înseamnă că salariații din învățământ sunt mulțumiți de Legea salarizării, se arată într-un comunicat al FSLI.
Potrivit sursei citate, conform hotărârii Colegiului Național al Liderilor FSLI din data de 31 mai 2017, în perioada 6 — 9 iunie 2017 membrii de sindicat ai organizațiilor sindicale afiliate la federație au fost consultați, prin referendum, pentru a-și exprima opțiunea cu privire la declanșarea grevei generale începând cu data de 12 iunie 2017.
„În urma centralizării datelor primite de la sindicatele afiliate, reiese că 45,67% din totalul membrilor de sindicat FSLI au spus ‘DA’ pentru grevă generală, începând cu data de 12 iunie 2017, un număr de 27 de sindicate afiliate având între 50% și 86% opțiune pentru această formă de protest„, se spune în comunicat.
FSLI precizează că, în acest context, nu sunt întrunite condițiile legale pentru declanșarea grevei generale la nivelul tuturor sindicatelor afiliate.
„În această situație, nu sunt întrunite condițiile legale de a declanșa greva generală la nivelul tuturor sindicatelor afiliate la FSLI. Trebuie să spunem răspicat următorul lucru: faptul că nu sunt întrunite condițiile de declanșare a grevei generale nu înseamnă că salariații din învățământ sunt mulțumiți de Legea salarizării! Nemulțumirea lor este profundă! Încă o dată se demonstrează că, în ciuda faptului că sunt umiliți, dascălii pun pe primul plan interesul elevilor și nu doresc ca și aceștia să fie afectați. Este clar că guvernanților nu le pasă de personalul din învățământ, însă aceștia trebuie să ia în calcul faptul că protestele pot fi reluate după începerea anului școlar 2017 — 2018 și sperăm că ni se vor alătura atât elevii, cât și părinții acestora„, avertizează FSLI.
Știrea inițială:
Potrivit acestuia, unele sindicate din învățământ sunt independente și pot lua decizii individuale, chiar dacă la nivel de federație nu reprezintă majoritatea, respectiv un procent de 50%+1.
„Se pot întâmpla și astfel de lucruri (greva din sectorul 6 și din Cluj, n.r.), pentru că unele sindicate sunt independente, au procente mari și pot lua și decizii individuale. Noi nu avem la nivel național, ca să anunț eu, dar se poate întâmpla și treaba asta. Sunt în momentul de față sindicate care au peste 50%, unele chiar peste 80%, deci ele pot lua această decizie, chiar dacă la nivel de federație nu sunt în procent de 50%+1. Vom vedea mâine dimineață (luni, n.r.) și o să comunicăm„, a explicat președintele FSLI.
La sfârșitul lunii mai, președintele FSLI, Simion Hăncescu, anunța că a declanșat un referendum prin care va consulta membrii în vederea organizării unei greve generale începând cu 12 iunie.
„Așa cum au hotărât colegii, în numele membrilor de sindicat, care sunt nemulțumiți de actuala grilă (de salarizare, n.r.), s-a declanșat un referendum pentru greva generală, începând cu 12 iunie. Acum suveran este poporul, deci nu liderii pot decide. Dacă membrii de sindicat nu sunt mulțumiți de această lege a salarizării și vor să protesteze, au posibilitatea. O grevă generală nu se poate face de către liderii de sindicat, se face numai cu acordul oamenilor„, a spus Hăncescu.
FSLI a pichetat recent Palatul Parlamentului pentru aproximativ două ore, sindicaliștii din învățământ fiind nemulțumiți de proiectul legii salarizării unitare.
Proiectul de lege privind salarizarea personalului bugetar a fost votat miercuri de plenul Camerei Deputaților, for decizional.
Potrivit ministrului Muncii, Lia Olguța Vasilescu, majorările salariale în Educație și Sănătate au fost amânate pentru martie 2018 deoarece au fost depuse foarte multe amendamente la proiectul de act normativ și trebuie respectată anvelopa de 32 miliarde lei, până în 2020.
„De la 1 Martie, cresc în continuare salariile celor din Educație, până la limita de 50% și în Sănătate unde se urcă direct pe grilă din 2022. De ce au fost amânați până în martie? Pentru că au fost multe amendamente de creștere a salariilor unor bugetari, iar noi trebuia să respectăm anvelopa de 32 miliarde până în 2020. După calcule, aceasta a fost decizia„, a scris Olguța Vasilescu în 8 iunie pe pagina sa de Facebook.
Aceasta a reamintit că în 2017 s-au făcut deja majorări salariale în cuantum de 6 miliarde lei: în educație, sănătate, administrație, cultura, agenții de mediu, OPC, IMM etc.
Sursa – Agerpres.ro
Citește și:
Zi istorică pentru comuna Mica. S-a dat startul lucrărilor de introducere a rețelei de gaze – VIDEO
Dej | Maraton de colinde, la ”Arta”. Elevii școlilor din oraș și cunoscuți artiști locali, pe scenă
Victor Lazăr (LAPI Dej), pentru al doilea an consecutiv desemnat cel mai bun ANTRENOR la copii și juniori – FOTO/VIDEO