Conectează-te cu noi

Politic

Programul de guvernare locală al Alianței USR PLUS pentru Dej | ALEGERI LOCALE 2020

Publicat acum

pe

Alianța USR PLUS a transmis, printr-un comunicat de presă, programul de guvernare locală pentru Dej.

Redăm integral comunicatul alianței:

Alianța USR PLUS propune o viziune de a face din Dej un oraș cu adevărat european, un oraș de care să putem să ne simțim din nou mândri. Această viziune a fost transpusă în programul de guvernare locală.

Am identificat problemele actuale ale comunității, și venim cu câteva soluții de remediere a lor, precum și alte câteva căi de dezvoltare a potențialului pe care îl are orașul Dej, dar toate aceste lucruri se pot face numai printr-o implicare activă a cetățenilor în viața publică, printr-o conlucrare eficientă și bazată pe încredere reciprocă între administrația locală și cetățeni și printr-o transparență totală din partea administrației locale. 

Pentru că doar Împreună facem Dejul bine!

Forța unui oraș este dată de calitatea vieții tuturor locuitorilor săi și de gradul de coagulare al acestora într-o comunitate în care totul se face pentru locuitorii ei și prin cetățeni. Pulsul vieții unei comunități trebuie luat din mijlocul ei și este singurul instrument credibil pentru măsurarea calității vieții locuitorilor.

Proiectele USR PLUS pentru Municipiul Dej  vor porni o schimbare de paradigmă în administrația locală, iar prin implementarea lor orașul va deveni mai conectat cu comunitățile din jur, cu scopul creșterii calității vieții. În paralel, proiectele existente de dezvoltare ale orașului vor fi accelerate și implementate la standardele cerute.

În elaborarea programului de guvernare locală am pornit de la următoarele realități constatate zilnic: infrastructura de mobilitate se dezvoltă într-un ritm inacceptabil de lent și la standarde de calitate nesatisfăcătoare; birocrația rămâne supradimensionată, în vreme ce automatizarea și digitalizarea administrativă au rămas doar promisiuni frumoase fără; siguranța și calitatea vieții dejenilor nu cresc , desi avem o creștere a  nivelului mediu de trai; zona centrală așteaptă de ani de zile un proiect pentru a ne putea bucura în tihnă, fără mașini de această istorie frumoasă a Dejului; spațiile verzi deși există sunt în marea lor majoritate neamenajate sau neîntreținute corespunzător  iar criteriul principal care dictează felul în care se dezvoltă orașul este maximizarea profitului unor dezvoltatori, nu interesul comun al locuitorilor.

Programul propus de candidații Alianței USR PLUS pentru Dej  este construit pe șapte direcții de dezvoltare:

Sănătate, siguranță și mediu, pentru că ne dorim un oraș cu oameni sănătoși, curat și verde. Acest lucru se poate face prin creșterea accesibilității dejenilor la servicii medicale prin înființarea unui centru de permanență la Dej, susținerea și completarea rețelei de medicină școlară din oraș, redeschiderea cabinetului stomatologic școlar de la CNAM, dotarea unităților medicale din oraș cu aparatură medicală modernă, revitalizarea Parcului Balnear Toroc, culoar verde pe râul Someș, reducerea poluării prin încurajarea folosirii mijloacelor de transport alternativ, zero toleranță pentru infracționalitate și vandalism, spații de joacă pentru copii sigure, funcționale și atractive.

O administrație locală profesionistă și curată, prin aplicarea politicii Fără penali în administrația locală, digitalizare, servicii on-line cât mai dezvoltate, raționalizarea și limitarea drastică a solicitărilor de documente cetățenilor, dezbateri publice reale si transparență 100% a cheltuielilor primăriei.

Economie curată și locuri de muncă pentru comunități prospere, prin dezvoltarea de ecosisteme antreprenoriale și industriale locale, atragerea de noi  fonduri europene și monitorizarea proiectelor aflate în  implementare, precum și sprijinirea lanțului scurt de aprovizionare de la producători agricoli locali și modernizarea târgurilor și piețelor.

Servicii publice demne de secolul XXI pentru toți cetățenii, pentru că dorim să construim această comunitate pentru oameni, nu pentru mașini. Tot aici vă propunem eficientizarea energetică a locuințelor și clădirilor publice prin investiții din fonduri europene, investiții în transportul public, în special ecologic (autobuze electrice, piste de biciclete, rețea de încărcătoare pentru mașini electrice).

Comunitate conectată cultural, în care ne creștem și ne educăm bine copiii și tinerii prin infrastructură școlară civilizată, susținerea elevilor merituoși și a celor proveniți din medii defavorizate, încurajarea participării tinerilor în comunitate, parteneriate cu părinții și elevii pentru buna administrare a școlilor și dezvoltarea unei infrastructuri culturale.

Comunitate conectată la tehnologie prin digitalizarea interacțiunii dintre autoritatea locală și cetățean, interconectare și identitate electronică precum și  introducerea unui sistem de management digital al documentelor primăriei și instituțiilor subordonate astfel încât orice cetățean să poată accesa on-line orice document (exceptând elementele confidențiale) aflat în posesia autorităților locale.

Comunitate în care ne pasă de fiecare locuitor prin maparea vulnerabilităților din comunitate, accesibilizarea atât pentru persoanele cu  dizabilități cât  și pentru  persoanele în vârstă, femeile însărcinate sau cele cu copii mici, parteneriate cu societatea civilă și crearea de programe de voluntariat local și nu în ultimul rând modernizarea infrastructurii cimitirelor din oraș.

Programul  de guvernare locală al Alianței USR PLUS Dej, poate fi consultat integral accesând linkul: https://bit.ly/3huImkt”, a transmis USR PLUS Dej.

*advertorial

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER