Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

PROIECT: Un tren de mare viteză ar urma să lege Budapesta, prin Cluj, de Bucureşti

Publicat acum

pe

Ministrul de Externe al Ungariei, Peter Szijjarto, a susţinut introducerea unui tren de mare viteză care să lege Budapesta de Bucureşti, prin Cluj-Napoca, şi a afirmat că acest proiect ar trebui să fie o prioritate, scrie Mediafax.

Peter Szijjarto a declarat, luni, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă comună cu ministerul de Externe al României, Teodor Meleşcanu, că în Europa infrastructura de transport se dezvoltă mai ales pe căile ferate.

O ştire bună este că până în anul 2020 vom dubla numărul conexiunilor prin autostrăzi dintre Ungaria şi România, acum avem una, vom avea două. Acesta nu este o situaţie demnă de mândrie a noastră, dar sperăm că dintre cele 10 puncte de frontieră provizorii două să le avem puncte de trecere oficiale în viitor. În Europa, infrastructura de transport se dezvoltă mai ales pe căile ferate. Considerăm că proiectul unui tren de mare viteză care să lege Budapesta prin Cluj de Bucureşti trebuie să fie o prioritate. Deci, probabil, într-o primă fază se va realiza conectarea Budapestei cu Clujul, şi într-o a doua etapă cele două capitale să fie legate printr-un tren de mare viteză”, a spus Szijjarto.

Potrivit acestuia, se află în desfăşurare şi un proiect privind securitatea energiei între cele două ţări, astfel încât în 2022 va fi posibil transportul a 4,4 miliarde de metri cubi de gaz între România şi Ungaria.

Datorită cooperării operatorilor noştri de sistem, în 2019 deja vom avea posibilitatea de a transporta gaze naturale dinspre România spre Ungaria, iar în 2022 va fi posibil să transportăm între Ungaria şi România 4,4 miliarde de metri cubi de gaz. E bine să avem poveşti de succes”, a mai spus ministrul ungar de Externe.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER